Punem „gunoi la rădăcină”
Autor: Laura Daniela Marinau
Album: Rezonanțe creștine
Categorie: Slujire
Poate ne credem în stare a spune:
„Sunt doar un rob netrebnic, Stăpâne!
Am lucrat numai ce-am fost dator să fac,
Mi-am dublat talantul, ca să-Ți fiu pe plac!”
Dar, pentru truda „intelectuală”,
Noi ne-am dori o laudă regală
Și răsplătiri: „ Rob bun și credincios,
Primește-o coroană, c-ai fost de folos!”
Intră-n extazul Stăpânului Tău,
Căci pe „Resurse”-ai asudat din greu!”
În rai-regret că vă dezamăgesc-:
Pentru lirism, cununi nu se primesc!
De fapt, dac-au fost scrieri de valoare,
Erau din șoapte îngerești pe-o floare...
Iar dac-au cântărit în taler- greu,
Erau rime ninse din Curcubeu. .
Și, când ne-au picurat din cer, „de-a gata”,
De bucurie, ne-am primit și plata!
Am mai „gustat” din vizualizări,
Ne-am desfătat cu laude și notări,
Așa că, hotărât, ne-au răsplătit
Amicii, frații care ne-au citit!
Dar, dacă printr-o poezie vie,
Sau printr-un cântec ori o mărturie,
Vreun suflet, de păcat s-a pocăit,
Pe Isus, îngerii din cer, i-am fericit!
Când m-am predat Domnului, mi-am zis eu:
„I-am dat inima mea lui Dumnezeu,
Un dar de bucurii- Tatălui Veșnic,
Și Fiului, Cel Minunat și Sfetnic!
Deși, prin păcat, L-am crucificat,
Prin pocăință și botez, L-am bucurat!”
Cântările, din ceruri auzite,
Se-ntorc în rai, prin suflete sfințite!
Precum neaua de-acum, născând izvor,
Va fulgui și-n anul următor,
Cuvântul pronunțat de Sfânta Gură,
Nu se va risipi, scrie-n Scriptură,
Ci va rodi, va odrăsli grădină,
Cu poezii- „gunoi la rădăcină”...
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/119178/punem-gunoi-la-radacina