FERICIREA
Autor: Rodica Pele
Album: Margaritare
Categorie: Diverse
 Mă bucur că Dumnezeu a fost bun și cu ajutorul Lui am pășit într-un an nou. Dacă mă uit în viața mea, cred că nu meritam să îmi facă Dumnezeu încă un an cadou. Așa de mulți tineri au fost chemați de Domnul acasă în anul care a trecut!
Recent am auzit despre doi tineri logodiți și în urma unui accident de mașină băiatul a murit. Când logodnica lui a fost anunțată telefonic despre acest lucru, ea a făcut atac de cord și a decedat pe loc. Mă gândeam câte vise și-au făcut împreună și toate s-au spulberat. De multe ori ne gândim, când o să am casa mea o să fiu fericit, sau când o să mă căsătoresc o să fiu fericit. Poate te gândești că o să crească copiii și nu o să ai atâtea greutăți și o să fii fericit. Ca și tânăr zici când scap de școală o să muncesc, o să am banii mei și o să fiu fericit. Boala pe care poate o duci de ani în trup, te împiedică să crezi că ai putea fi fericit și zici: când Domnul mă va vindeca o să fiu fericit! Acum e iarnă, este frig, am toate motivele să fiu posac, fără nici un motiv de bucurie, dar dacă o să vină primăvara o să fiu mai plin de viață și o să fiu fericit. Acesta este modul de gândire a unora, dar nu realizăm că prin aceste motive satan ne amăgește și ne fură toată fericirea de a trăi fiecare clipă. Timpul trece așa de repede, nu așteaptă pe nimeni și pierdem atâtea momente de fericire din cauza noastră. Trec anii și parcă suntem tot mai nefericiți, tot mai neîmpliniți. Nu trebiue să dăm vina pentru nefericirea noastră pe soț, copii, loc de muncă, biserică, familie, etc. Ne concentrăm de multe ori pe lucrurile din exterior și credem că ele sunt problema nefericirii noastre. Problema este în noi, noi suntem cei care trebuie să lucrăm la fericirea noastră și să nu uităm că fericirea adevărată n-o poate da decât Dumnezeu. Poate gândești că mâine vei fi fericit, dar de ce să nu te bucuri azi de viața pe care Dumnezeu ți-a dăruit-o. Un proverb spune: ,,Fericirea și bucuriile vieții nu sunt destinația călătoriei, ci este chiar călătoria noastră spre eternitate.”
Fericirea mea și a ta poate începe chiar acum, nu este un moment mai potrivit de a fi fericit decât ACUM. Începe să trăiești ACUM pentru Dumnezeu. Solomon spune în Proverbe 16:20: ,,Cine cugetă la Cuvântul Domnului, găsește fericirea, și cine se încrede în Domnul este fericit.” Poate te întrebi cât va dura fericirea mea? Poate o zi, maxim o lună? Personal cred că aceasta poate dura cât noi luptăm să păstrăm legătura noastră cu Domnul prin Cuvântul Lui, prin a dori să fim tot mai mult pe placul Lui. David spune în Psalmul 23:6: ,,Da, fericirea și îndurarea mă vor însoți în toate zilele vieții mele,…” Ne asigură că putem fi fericiți în fiecare zi din viață. Aceasta înseamnă că poți fi FERICIT în fiecare secundă, minut, oră, zi, lună, an. Nimic din ceea ce în viață ar veni, orice s-ar întâmpla, nu va putea să-ți fure fericirea, pentru că ea nu depinde de lucrurile din jur, ci de tine însuți.

FII FERICIT ACUM!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/119240/fericirea