Sunt ochii tăi izvoare nesecate...
Autor: Maria Luca
Album: Glasul inimii
Categorie: Zidire spirituala

Plângi...e oare dorul ce te poartă
Cu gândul spre albastrul nesfârşit?
E poate glasul ce-ţi şopteşte tainic:
"Veghează fiul Meu, căci veşnic te-am iubit!"

Ţi-e inima prea plină de iubire
Şi-atuncea lacrimi curg...şi nu-nţelegi
Cum plânsul e născut din fericire
Şi-aduce bucurie când nopţile veghezi!

Sunt ochii tăi izvoare nesecate
Ce curg mărgăritare fără preţ
Şi-acolo sus în ceruri vor deveni comoară
Culese cu iubire de-un Împărat Măreţ!

Vulcan-15-01-2014
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/119323/sunt-ochii-tai-izvoare-nesecate