Salvaţi din beznă, ROMÂNIA!
Autor: Nica Ionel
Album: Sclipiri poetice
Categorie: Trezire si veghere

Salvați din beznă, România,
Salvați argintul din noroi;
Plecate frunți, plecate inimi,
Să ceară Domnului șuvoi.

Șuvoi de har, șuvoi de vis,
Români îngenuncheați la cruce
Și drum deschis întru Cuvânt
Care de-aici, la ceruri duce.

Salvați din beznă, România
Din crimă, jaf, și interes
Salvați-o din meschinărie
Și-atâtea boli ce vin din stres!

Creștini iubiți, și frați români,
E vremea să luptăm cu zel;
Să nu se piardă dragii noștri
În rătăcire, fără Isus, Emanuel.

Să spargem zidul de păcat
Căci Evanghelia e putere
Și s-o vestim cu gând curat
Așa cum Duhul Sfânt ne cere.

Să nu dormim când merg în iad
O țară și-un destin uman;
O, Doamne, fă din fiecare
În slava Ta, un cetățean.

Cât încă nu e prea târziu, să vină
Salvarea Ta în toată glia
Și rogu-Te, când noi lucrăm,
Salvează Doamne, România.


Scrisă la data de 16.01.2014.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/119778/salvati-din-bezna-romania