Într-o zi, un tâmplar se plimba cu prietenul său pe lângă marginea pădurii din satul în care locuia.
Era un prieten pe care nu îl mai văzuse demult, iar acum după ce şi-au depănat amintirile din tinereţe, au ieşit puţin la aer proaspăt de pădure, numai nimerit pentru o după amiază fierbinte de vară. În trecerea lor pe lângă pădure, la un moment dat, tâmplarul s-a oprit şi privea fix un stejar nu prea departe de ei.
Prietenul său, mirat, l-a întrebat de ce îl priveşte aşa de fix?
Tâmplarul i-a răspuns entuziasmat...
-Vezi tu această mobilă de dormitor?
Mirat încă odată, prietenul tâmplarului i-a răspuns că nu vede decât un stejar... Exact, i-a răspuns tâmplarul, tu vezi doar atât, eu văd în viitor pentru că eu creez.
Această idee am preluat-o de la fierarul satului când a venit la mine în atelierul de tâmplărie pentru o coadă de ciocan; fierarul acesta era creştin.
Şi tot aşa, fierarul s-a uitat la o grămadă de fier aruncat prin colţurile tâmplăriei, şi mi-a spus de ce am aruncat un cuier atât de frumos la gunoi? La care, eu am răspuns că nu era nici un cuier acolo doar resturi de fier ruginit; atunci ,el mi-a spus că eu văd doar atât, dar că el vede în viitor pentru căci, creează...
Şi mi-a spus apoi cum Dumnezeu, a spus către îngerii care stăteau gata să ne arunce la gunoi pentru că eram foarte păcătoşi:
Cum puteţi să aruncaţi pe aceşti sfinţi la groapa de gunoi? Îngerii miraţi au spus : sfinţi? Dar uite, doar o grămadă de păcătoşi...
Voi da, vedeţi o grămadă de păcătoşi dar Eu văd în viitor pentru că Eu creez...
Acest fel de a vedea lucrurile - a spus tâmplarul prietenului său, - m-a făcut să meditez la viaţa mea, dacă eu pot face dintr-un pom un scaun sau un dulap, şi fierarul dintr-o grămadă de fier nefolositor un cuier sau o poartă, cu cat mai mult Creatorul poate face din mine, un păcătos pierdut, un sfânt!?
Tot ceea ce are nevoie este materialul.