Viscole
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Incurajare
Valuri de ninsoare
Spală stâlpi de fumuri
Vânturi armăsarii
Și-i gonesc pe drumuri.
Nimeni nici nu riscă
De-a ieși-n furtună
Chiote de viscol
De pe râu răsună.
Și se joc cu stele
Crivățe și geruri
Și cu armii grele
Zări rup de la ceruri.
Strâng cu-nvălmășeală
În cerc orizontul
Și vederi înșală
Că el nu-i cu totul.
Caii duc voroave*
Despre zi și viață
De lucesc potcoave
Albăstrii de gheață.
Mă-nfior de luptă
De după fereastră
Când tihnirea-i ruptă
Dintr-o seară-albastră.
Învățat apusul
Să-l admir în pace
Mă-nspăimântă cursul
Năvălind încoace.
Iar copaci mătănii
Bat cu umilință
Că le cad sub sănii
Urme de credință.
Cumpăna scrâșnește
Strâmbă la fântână
Parcă omenește
Ar tot da din mână.
O aud și jale
Mi-i de cei ce-s singuri
În această cale
De furtuni și friguri.
Și dau lumânarea
Lângă geam alături
Ca însingurarea
Care-i în omături
De-unde bate vântul,
Urlă căpcăunii
Să vadă cuvântul
Dalb al rugăciunii.
*VOROÁVĂ, voroave, s. f. (înv. și reg.) 1. Cuvânt, vorbă.
2. Discuție, convorbire, conversație.
3. Discurs. — Din vorovi (derivat regresiv).
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/119922/viscole