Îndurarea Ta măreaţă
Autor: Paula D
Album: 3
Categorie: An nou

Îndurarea Ta măreaţă
Las-o, Doamne, peste noi,
Dă-ne-n orice dimineaţă
Bunătăţi din cele noi.

Fii a noastră-ncurajare
Ne-ncetat în acest an,
Nimiceşte-orice lucrare
Şi sfărâmă orice plan,

Orice gând şi orice şoaptă,
Care vin de la cel rău;
Pe cărarea Ta cea dreaptă
Să ne ducă Duhul Tău.

Harul Tău să se arate
Obosiţi să nu cădem,
Să ne sprijinească-n toate,
Biruinţă să avem.

Te rugăm a Ta iertare
Să ne-o dai când Îţi greşim,
Iar în vorbe şi-n purtare
Să ne-ajuţi să ne sfinţim.

Sub deplina-Ţi ocrotire
Doamne, ţine-ne mereu;
Curmă orice-mpotrivire,
Fă să-nvingem orice greu.

Întăreşte-ne-n credinţă
Să nu deznădăjduim,
Totul este cu putinţă
Când pe Tin’ ne bizuim.

Mulţumim că pământeşte
Grija Tu ne vei purta
Împlinind ce ne lipseşte;
Nicicând nu ne vei lăsa.

Duhul Sfânt să ne îndrume
Voia-n toate a-Ţi urma;
S-aibe-această rugăciune
Trecere ’naintea Ta!

Binecuvântat să fie
Numele Tău minunat!
Slavă, cinste, laudă Ţie,
Pentru că ne-ai ascultat!

Amin.

18 ianuarie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/119934/indurarea-ta-mareata