Cele mai multe nopți, când nu am putut să adorm, simțindu-mă rănit și plin de mânie, au fost când oamenii, prin cuvintele lor, au atacat fie persoana mea, fie ceva drag inimii mele. Vom vedea nu doar motivul pentru care se întâmplă așa ceva în viața noastră și în sânul bisericii, de ce îi rănim pe ceilalți prin cuvintele noastre, dar îi dau slavă lui Dumnezeu, vom afla și cum să distrugem acest obicei și să-l lăsăm în urmă, cum să începem să eliminăm aceasta din relațiile noastre pornind de la noi înșine. Așadar, deschidem Biblia la Iacov, capitolul 4 versetele 11 și 12. Ascultați ce spune Iacov:
”Nu vă vorbiţi de rău unii pe alţii, fraţilor!” Aceasta este o poruncă. Iar acum urmează motivul: ”Cine vorbeşte de rău pe un frate sau judecă pe fratele său, vorbeşte de rău Legea sau judecă Legea.” Iar acum va trage niște concluzii logice: ” Şi, dacă judeci Legea, nu eşti împlinitor al Legii, ci judecător.”
Ați putea spune: ”stai nițel, că ai greșit fișa postului...” După care urmează versetul 12: ”Unul singur este dătătorul şi judecătorul Legii: Acela care are putere să mântuiască şi să piardă. Dar tu…” - și accentuați acest ”tu” pentru că până aici s-a adresat la plural, vorbind bisericii:” fraților”, ”unii pe alții” , însă acum se adresează la singular: ”tu”. Când vă faceți aceasta unii altora ideea este generală, dar e vorba totuși de frați. – Încetați să vă mai vorbiți de rău unii pe alții – este la timpul prezent, ceea ce denotă că aceasta era la ordinea zilei în biserică, îndeamnă : opriți-vă, nu mai continuați. Face transferul de la problema bisericii la fiecare individ personal, la singular: ”dar tu, cine eşti de judeci pe aproapele tău?”
Pentru a înţelege şi mai bine ideea haideţi să facem o analiză pe text, așa că vă rog să încercuiți cuvântul ”frate” din versetul 11, la fel și ”unii pe alții”, mergeți un rând mai jos și încercuiți din nou cuvântul ”frate”, după aceea încercuiți cuvântul ”aproapele” de la finalul propoziției.
Nu sunt decât două versete. După cum observați este vorba despre relații foarte strânse, și că acest lucru se întâmplă între oameni care s-au angajat și au obligația morală de a se iubi și a ține unii la alții: „frate,” „frate,” „frate,” „aproapele.” Vă mai amintiţi de Legea Împărătească despre care se vorbeşte în Levitic şi ce răspunde Isus atunci când este întrebat care este cea mai mare poruncă dintre toate? Pe cine ar trebui să iubim ca pe noi înşine? Pe aproapele trebuie să-l iubim ca pe noi înşine.
Aici sunt trei verbe puternice. Vă rog să subliniaţi „a vorbi de rău”, în rândul doi găsiţi din nou „a vorbi de rău” şi „a judeca”. Problema despre care vorbeşte are de-a face cu fraţi, rude şi cei de lângă noi.
Subliniind şi numerotând pe text nu facem decât să ne dezvoltăm capacitatea de a studia Biblia. Această aptitudine ne ajută să observăm ce se întâmplă de fapt, care este ideea, după ce faceţi observaţiile să vă întrebaţi ce semnificaţie are, după care trageţi concluzia ce înseamnă acel lucru pentru voi personal. Contextul „frate,” „frate,” „aproapele” este un context relaţional. Ştim că este vorba de felul nostru de a vorbi, pentru că avem cuvintele „a vorbi de rău” şi „ a judeca”. După care mai ştim că mai este vorba şi de Lege, dar accentul cade pe „a judeca” într-un mod nepotrivit, iar textul ne învață că nu există cu adevărat decât un singur Judecător. Aceste concluzii se desprind atunci când folosim metodele de studiu biblic.
Iar acum haideți să analizăm împreună textul. Prima concluzie limpede este îndemnul de a ne opri să ne distrugem unii pe alții vorbind de rău. A vorbi de rău înseamnă că spun ceva ce nu este adevărat despre cineva, însă acest verb implică și ideea că aș putea spune ceva adevărat însă tonul vocii, sau motivele pentru care proclam acel adevăr este de a înjosi acea persoană: „uite şi tu ce atitudine are, din ce familie provine, ştii prea bine ce defecte are, etc…”
În acest context „a vorbi de rău” înseamnă literalmente a nimici pe cineva, a spune ceva negativ despre o altă persoană în aşa fel încât după ce aţi terminat de vorbit despre acea persoană impresia pe care o produceţi în mintea celui ce ascultă este mai proastă decât la începutul conversaţiei. Aici este implicată defăimarea, vorbirea degradantă, nimicirea celuilalt prin spiritul de critică, ideea de a vâna greşelile, include bârfa, aceste lucruri fiind spuse atunci când cealaltă persoană nu e prezentă. Dacă vreţi să rezumăm în câteva cuvinte ideea de a vorbi de rău, vom trage următoarea concluzie: orice iese din gura mea despre o altă persoană, iar la sfârşitul conversaţiei voi gândiţi negativ despre acea persoană, aceasta este ceea ce e interzis. Dacă vorbiţi despre şeful vostru, despre vecinul, păstorul sau prietenul vostru, iar la sfârşitul conversaţiei persoana care vă ascultă îşi face o părere proastă despre cel bârfit, Iacov spune clar: opriţi-vă! E poruncă apăsată.
Cum se produce vorbirea de rău în viața de zi cu zi? Era doar un obicei al bisericii creștine din secolul I sau se întâmplă și la doi pași de noi? Vă voi da trei exemple scurte; am împărțit vorbirea de rău în trei grade: vorbirea de rău de gradul I, II și III.
Vorbirea de rău de gradul I apare pe parcursul conversației normale. Nu intenționați să spuneți ceva rău, nu se întâmplă cu voia voastră ci pur și simplu într-o pauză de cafea, la un pahar cu apă, în mașină, adunați în jurul mesei de seară, de cele mai multe ori se întâmplă în mașină, când vă întoarceți acasă de la adunare.
În cadrul unei conversații relaxate începeți să spuneți inconștient diverse despre o persoană. Iar din cauză că toată lumea o face nu o tratăm ca pe cine știe ce. „Aşa de tare ce era dată muzica… chiar crezi că se cade să porţi o cămaşă roz cu bulinuţe roşii în timp ce conduci închinarea… ai văzut-o şi pe aia cu rochia albastră, rochia albastră nu face decât să-i scoată în evidenţă urechile clăpăuge…” Peste vreo cinci minute începeţi iarăşi „cine decide ce culoare să aibă crinii… de ce trebuie să cheltuim atâţia bani pe… ştii, mai marii bisericii, nu ştiu ce se întâmplă cu oamenii ăştia dar sunt atât de insensibili cu privire la…” Fac parte din conversaţiile obişnuite. „Şeful... l-ai văzut cum a reacţionat… ai auzit pe ce ton a zis cutare lucru, ce prezentare power point a mai fost şi asta, până şi fiică-mea care a în clasa a cincea poate să facă o treabă mai bună…” Cum spuneam, conversaţii de zi cu zi.
Vorbirea de rău de gradul II vine sub forma unei cereri de rugăciune. Când vine cineva la voi şi începe cu „nu ar trebui să spun acest lucru…” un răspuns bun este „atunci nu-l spune”. De obicei începe cu: „Nu ar trebuie să suflu o vorbuliță despre acest lucru, dar o fac pentru ca să te rogi pentru această problemă, dar te rog să nu mai spui la nimeni… știi, Bob și Judy au nevoie de rugăciune. ” „Nu mai spune. Cum așa?” „Știi, au probleme… De când fiul lor a început să ia droguri…” „Fiul lor ia droguri?!” „A, şi pentru asta poţi să te rogi!”
Şi uite-aşa, sub pretextul că-i cerem cuiva să se roage ajungem să dezvăluim tot felul de lucruri despre alţii. Oare cei care ne ascultă se roagă? Eu aşa trag nădejde… Însă imaginea persoanei despre care se discută are mult de suferit…
Vorbirea de rău de gradul I se întâmplă în cadrul conversaţiilor obişnuite, cea de gradul II sub forma cererii de rugăciune, iar din punctul meu de vedere, vorbirea de rău de gradul III se produce sub pretextul venirii în ajutor pentru rezolvarea relaţiei cu probleme. Nu ştiu dacă vi s-a întâmplat şi vouă, eu unul trebuie să recunosc cu ruşine că am făcut acest lucru în mai multe rânduri. De obicei este vorba despre o situaţie care e o problemă serioasă; se întâmplă adesea în biserică, sau în sânul unei familii, se iveşte frecvent la serviciu. Conştient sau inconştient alegeţi o persoană care să fie în stare să judece acea situaţie, pentru ca atunci când terminaţi de vorbit să îşi poată da cu părerea despre situaţia pe care i-aţi prezentat-o prin prisma voastră, nu din punctul de vedere al celeilalte persoane. Începeţi relatarea cam aşa: „Am o problemă semnificativă cu Joe şi am nevoie de sfatul tău.” Oamenilor le place teribil să li se ceară sfatul pentru că îi face să se simtă deştepţi şi căutaţi de cei din jur. „Hai să-ţi spun cum stau lucrurile şi să-ţi prezint o analiză a situaţiei… având în vedere din ce familie provine, şi că nu e venit de multă vreme în firmă, probabil că ştii că a mai avut ieşiri de genul acesta şi cu alţi colegi de-a lungul timpului…” Ceea ce fac sub pretextul că cer ajutor într-o situaţie, este că de fapt o fac pe victima şi dezvălui toate secretele bine ascunse ale unei persoane căreia, chipurile, vreau să-i vin în ajutor. Perii situaţia atât de bine încât dacă la birou se va produce vreo schimbare de personal, am de partea mea o persoană influentă care a înţeles foarte bine cum stau lucrurile de la mine… Dacă e vorba de o situaţie de familie, poate e vorba de vreo soacră care ar putea să despartă familia, iar eu nu vreau decât ca toată lumea să înţeleagă ce sfântă sunt eu, având în vedere toate celelalte lucruri pe care le-a făcut cu ceilalţi copii de-a lungul timpului, nu mai spun că tocmai s-a întors de la clinica de dezintoxicare, probabil că încă mai are de luptat cu nişte vicii… Aceasta este vorbirea de rău de gradul III. Iar Iacov spune: „opriţi-vă!”
Iată adevărata problemă: de ce până şi creştinii sinceri ajung să fie prinşi în laţul de a vorbi de rău unii de alţii? Cum se poate întâmpla aşa ceva oamenilor care îl iubesc pe Dumnezeu? Am să vă dau două motive:
1. „Dacă ceilalţi s-ar strădui mai mult viaţa mea ar fi în ordine.”
Sunt în conflict cu soţia, cu şeful, cu unul din copiii mei, sau la biserică. Sub această suprafaţă se află o minciună foarte subtilă: dacă aceşti oameni s-ar strădui mai mult, dacă ar începe să facă asta şi ar înceta să facă cealaltă lucrurile ar merge ca pe roate. Problema este cealaltă persoană. Aşadar descriu situaţia cu cuvinte care îi înjosesc pe ceilalţi şi mă ridică pe mine în slăvi astfel încât lumea să ştie cum stau lucrurile în realitate şi ca acea persoană să se schimbe. Vedeţi, problema e cealaltă persoană. În mod inconştient credem minciuna că în caz de conflict interpersonal, dacă celălalt s-ar strădui mai mult situaţia s-ar îmbunătăţi. Dacă porniţi de la această premisă veţi ajunge să rostiţi cuvinte care îi ponegresc pe ei şi vă ridică pe voi în slăvi. Când mă surprind că fac acest lucru este pentru a arunca vina şi a evita responsabilitatea. Practic fac acest lucru pentru a-mi justifica comportamentul. Pentru că dacă eu sunt implicat în problemă atunci trebuie să o rezolv prin metodele mele. Adesea fac acest lucru după ce ceilalţi deja şi-au împrăştiat versiunea, iar mie mi se face frică că voi fi respins. Este cunoscut faptul că cea mai bună apărare e atacul, aşa că dacă vă este frică de respingere, veţi începe voi să atacaţi cealaltă persoană. E o metodă tare eficientă.
2. Fac acest lucru pentru a-mi deghiza nesiguranţa. Vă veţi simţi cu mult mai bine dacă veţi conştientiza faptul că orice om de pe faţa pământului este teribil de nesigur, şi că inventează metode creative de a masca acest lucru, la fel cum facem cu toţii. Nu contează vârsta, gradul de maturitate, sau cât de bine îl cunoaştem pe Domnul. Cu toţii suntem extrem de nesiguri pe interior şi am face aproape orice să ascundem această vulnerabilitate de ochii oamenilor, denigrându-i pe ceilalţi.
3. Un alt motiv pentru care vorbesc de rău este pentru a-i atrage pe ceilalţi de partea mea. Dacă observ că situaţia devine tensionată, inconştient încep să rostesc cuvinte de critică şi de înjosire, care îi arată pe oameni într-o lumină negativă astfel încât noi să apărem în lumină pozitivă, iar atunci când se va declanşa conflictul, într-un fel sau altul să ies din el mai puţin şifonat.
Sper că nu aţi fost vreodată în vreuna din aceste situaţii.
Acestea sunt motivele pentru care vorbim de rău. A devenit la ordinea zilei în cercurile creştine. Face parte integrantă din biserică, atât în primele veacuri cât şi în zilele noastre. Ce aţi încercuit pe notiţele voastre? „frate”, „aproapele”, „unii pe alţii”, „frate”. Ce aţi subliniat? „nu vorbiţi de rău” „nu vorbiţi împotrivă” „nu judecaţi”. Se pare că asta se întâmplă.
În ceea ce priveşte primul motiv suntem naivi să credem minciuna, al doilea motiv este generat de pofta noastră pervertită de a afla informaţii. Proverbe 26:22 spune: Cuvintele clevetitorului sunt ca nişte prăjituri, alunecă până în fundul măruntaielor.
Tuturor ne place să ascultăm tot felul de picanterii despre alţii. E ceva din trupul nostru care pur şi simplu iubeşte bârfa. Aşadar, am studiat pasajul, am definit problema, iar acum, în timp ce căutăm soluţii pentru rezolvarea ei, această vorbire de rău este agravată de faptul că o trecem cu vederea şi nu-i dăm importanţă. Cuvintele ni se rostogolesc de pe limbă dar nici măcar nu ne mai aducem aminte de ele. Aceasta poate fi cel mai radical pasaj din Biblie care să te schimbe pe tine şi pe mine, pentru că dacă ajungi să-ţi ţii limba în frâu, acest lucru îţi va influenţa întreaga viaţă.
De ce a-i nimici pe ceilalți prin cuvintele și atitudinea noastră este unul din păcatele cele mai grave menționate de Scriptură? Subliniez, unul din cele mai grele păcate. Probabil că atunci când ne gândim la cele mai grave ne vin în minte adulterul, crima, iar acestea sunt cu adevărat grave. Însă vă spun că din perspectiva lui Dumnezeu a denigra pe celălalt, a-l pune într-o lumină proastă este unul din cele mai grave păcate din toată Scriptura. Și ne oferă două motive:
1. Pentru că demonstrează dispreț și o lipsă totală de respect față de cea mai mare poruncă a lui Dumnezeu, aceea de a ne iubi unii pe alții
De unde am tras o astfel de concluzie? Hai să analizăm textul. ”Oricine vorbește împotriva fratelui său sau îl judecă vorbește împotriva Legii și o condamnă.” Ceea ce vrea să spună este că a vâna greșelile, a judeca și condamna pe aproapele este greșit în ochii lui Dumnezeu. Adică a judeca motivele aproapelui cu scopul de a-l înjosi în ochii celorlalți prin cuvintele care ies din gurile noastre. Și care este Legea Împărătească? În Iacov 2:8 se vorbește despre Legea Împărătească, în Levitic 19 se vorbește despre Legea Împărătească. Și anume să ne iubim unii pe alții.
2. Al doilea motiv constă în faptul că ne jucăm de-a Dumnezeu. Păi, asta chiar e o acuzație gravă. Adică atunci când duc cu mașina pe cineva de la biserică și spun câteva lucruri negative, sau când ies dintr-o ședință cu șeful și mă întâlnesc cu colegii la un pahar cu apă și încep să-l bârfesc pe șef criticând, vorbind negativ, pronunțând cuvinte grele…? Da. Uzurpăm autoritatea lui Dumnezeu și rolul său unic de Judecător și Dătător de Lege când îl vorbesc de rău pe aproapele.
Când am început să-mi dau seama cât de grav e acest lucru am început să mă rog: ”O, Doamne, te rog să pui tu filtru cuvintelor pe care le rostesc. De fapt, te rog să-mi blochezi gândurile înainte ca, inconștient, să îmi alunece de pe limbă.” Pentru că atunci când încep cu insinuări, când folosesc un anumit ton al vocii, când spun ceva care e doar părerea mea, fără a cunoaște cum s-au petrecut lucrurile, iar când am terminat, cineva și-a format o părere proastă despre altcineva, influențând negativ reputația sa, mă transform într-un criminal și demolator pentru că am vorbit împotriva aproapelui meu. Iar Iacov spune ”Opriți-vă” Ne transformăm în judecători, iar acesta este rolul lui Dumnezeu. Când ne ies din gură astfel de lucruri violăm cea mai mare și importantă poruncă, aceea de a ne iubi unii pe alții.
Am descoperit că acest lucru se întâmplă cel mai frecvent în două situații: în primul rând în biserică, unde ”moara de zvonuri” e la ordinea zilei, și în al doilea rând în zonele gri. Nu cunosc vreo organizație unde să-i spui ceva cuiva și în trei zile să nu se audă. Iar dacă vrei ca toată lumea să afle ai grijă să menționezi că secretul trebuie păzit cu strășnicie și ca nu cumva să spună mai departe. Că veni vorba, bârfa trece de la unul la altul pentru a verifica dacă faptul e adevărat. Dacă nu ești sigur că o chestie este 100% adevărată nu spune mai departe, o să aflăm mai târziu adevărul, nu crede.
Cealaltă situație sunt zonele gri, cum e menționat în Romani 14, suntem foarte diferiți între noi. În Romani 14 se spune: dacă nu încalcă Scriptura, atunci lăsați pe fiecare să fie judecat în dreptul lui, voi trăiți conform credinței, iar acea persoană să dea socoteală în fața lui Dumnezeu. Asta nu înseamnă că nu trebuie să avem propriile convingeri. Și eu personal am convingeri bine conturate cu privire la foarte multe chestiuni. Dar am învățat ca în fața lui Dumnezeu să fac anumite lucruri, iar altele nu. Sunt situate într-o zonă gri. Nu țin de porunci, ci de propriile mele convingeri. Însă lecția pe care am învățaț-o este că alți oameni, care îl iubesc pe Dumnezeu mai mult decât o fac eu pot avea alte convingeri. Iar dacă eu intru în dezacord cu ei și încep să-i ponegresc în fața altora deja
1. am încălcat Legea Împărătească a iubirii
2. i-am judecat
Dumnezeu spune în Romani 14 ”Cine ești tu să judeci pe robul altcuiva?”
Haideți să trecem la partea cu soluții. Cum distrugem obiceiul de a ne juca de-a Dumnezeu? Cum scăpăm de pacostea asta de obicei? Este foarte limpede, este foarte simplu, însă este necesară o hotărâre puternic înrădăcinată în inima voastră de a ajunge acolo.
Pasul numărul 1. Întăriți-vă convingerea cu privire la vorbirea de aproapele.
Nu mă refer la opinii, la intenții, la hotărârea de vă strădui și mai mult. Întăriți convingerile. Convingerea este ceva ce se află în adâncul inimii și al sufletului vostru. Aveți anumite convingeri despre minciună, despre puritate, despre cum să vă creșteți copiii. Întăriți-vă convingerile cu privire la vorbirea de aproapele. Matei 7:1 și 2 spune: ”Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu ce judecată judecaţi veţi fi judecaţi; şi cu ce măsură măsuraţi vi se va măsura.”
Aceeași măsură, adică cu coșul sau cu căușul mâinii; dimensiunea recipientului pe care îl veți folosi, vi se va măsura vouă. Se referă la acel fel de judecăți pentru care nu cunoașteți toate detaliile întâmplării. Așa că faceți presupuneri și judecați în inima voastră. Matei 12: 36-37:
”Vă spun că, în ziua judecăţii, oamenii vor da socoteală de orice cuvânt nefolositor pe care-l vor fi rostit. Căci din cuvintele tale vei fi scos fără vină, şi din cuvintele tale vei fi osândit.”
Îmi amintesc că în timp ce învățam pe de rost acest verset m-am cutremurat de groază. Fiecare cuvânt rostit cu neglijență. Și brusc am avut o revelație: consideram altele a fi grave, iar acest păcat unul minor, însă mi-am dat seama că este imens. Și eu și tu vom sta în picioare în fața lui Dumnezeu, dând socoteală de cuvintele nefolositoare care i-au doborât pe oameni, care i-au pus la pământ, care i-au făcut să fie văzuți într-o lumină negativă, semințele neîncrederii pe care le-am plantat în alții, care i-au făcut pe cei de lângă tine să-și schimbe părerea au întărit convingeri.
Pasul numărul 2: meditează la consecințele cuvintelor tale.
Isus le-a spus ucenicilor săi în ultima seară pe care a petrecut-o pe pământ : ”Poruncă nouă vă dau vouă: să vă iubiți unii pe alții așa cum v-am iubit eu.” Așadar trebuie să vă iubiți unii pe alții. Tocmai prin acest lucru vor cunoaște oamenii că sunteți ucenicii mei: dacă vă iubiții unii pe alții. Cea mai mare poruncă a lui Isus este iubirea. Ultima sa rugăciune pe care a rostit-o pe pământ, menționată în Ioan 17: ”Mă rog ca toţi să fie una, cum Tu, Tată, eşti în Mine, şi Eu în Tine; ca şi ei să fie una în Noi, pentru ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.” Fie ca lumea să vadă unitatea dintre ei. Cuvintele dintre ei să zidească, să încurajeze, să fie cuvinte care vor să spună ”suntem o echipă” și ”îi aparținem lui Dumnezeu”, nu cuvinte care distrug.
Așa că am stat și am cugetat: nu e vorba despre impactul asupra mea. Când mă ciondănesc, când înjunghii pe cineva pe la spate, când despart prin cuvintele mele, îi frâng inima lui Dumnezeu și subminez însăși mărturia Bisericii în Isus Cristos. De aceea este atât de grav.
Pasul numărul 3: refuzați să credeți minciuna.
Dacă cineva vrea să creadă minciuna este problema sa. Refuzați să credeți ceva ce a inventat altcineva și atunci lucrurile vor fi ok. Observați ce spune Romani 2:3
” Şi crezi tu, omule, care judeci pe cei ce săvârşesc astfel de lucruri, şi pe care le faci şi tu, că vei scăpa de judecata lui Dumnezeu?”
După cum vezi, nu e neapărat necesar să fie vina lor. Poate că e doar parțial vina lor. Dar dacă sunt repetate la nesfârșit lucrurile vor căpăta contur. ”Dacă soțul meu ar face lucrul acesta…” ”Dacă soția mea ar face cutare lucru…” ”Dacă copilul meu ar face nu știu ce….” ”Dacă pastorul ar face altfel…” Dacă credeți acele lucruri vă garantez că vă vor ieși pe gură diverse cuvinte care vor distruge. Pentru că se presupune că voi sunteți judecătorii, căci cunoașteți toate detaliile problemei. Probabil că nu veți afirma niciodată: ”nimeni nu e mai deștept, mai înțelept și mai inteligent ca mine, care ia cele mai bune hotărâri în orice domeniu, cu privire la orice relație, în orice împrejurare, la orice oră din zi și din noapte. Ia uitați-vă la mine.” Nimeni nu s-ar ridica în picioare, nu?
Însă atunci când judec și cred că problema este în totalitate din vina celeilalte persoane și încep să vorbesc despre asta ce fac de fapt? Afirm, implicit, cele menționate înainte. Așadar, întăriți-vă convingerile, meditați asupra consecințelor și refuzați să credeți minciuna.
Pasul numărul 4: refuzați să-i lăsați pe ceilalți să bârfească.
Asta e o chestiune grea. Îmi amintesc prima dată când am privit cum se întâmpla acest lucru în viața mea. Încă îmi vine greu să opresc bârfa. Când cineva începe să dezvăluie lucruri nepotrivite, și știți în inima voastră că sunt nepotrivite vă vine să-i spuneți: ”Hei, ce faci? Îți dai seama că tocmai comiți un păcat grav? Mai taci din gură.” Nu, asta nu merge. ”Știi, ești un creștin foarte matur și îmi placi foarte tare, dar la faza asta te comporți ca un ticălos.” Nu, nici asta nu merge să-i spui. ”Înapoia mea Satană!” Nu, nici asta.
Cum spuneam, de multe ori cineva începe să împărtășească lucruri care sunt nepotrivite, simți cum ți se învârte capul. Dar știi ce mesaj transmiți când taci și-l lași pe celălalt să vorbească? ”Mai spune, eu sunt de acord cu tine!” Așa că cel mai bine e să-ți ții capul nemișcat și să schimbi subiectul. Știți de ce e nevoie? E nevoie de curaj.
Mă aflam la o ședință a bătrânilor bisericii în primii ani de când fusesem rânduit pastor. Acolo se afla și Bill, un om extraordinar de evlavios. Dumnezeu l-a adus la acea ședință pentru a mă învăța cum să mă comport ca pastor, împreună cu ceilalți bătrâni ai bisericii. Iar noi, cei 6-7 bătrâni discutam situația: era vorba de o persoană, dar nu era o persoană din biserica noastră, era o situație foarte clară, noi continuam să ne tot plângem de acea persoană, după care l-am văzut pe Bill că nu mai scoate un cuvânt. Cu toții erau oameni evlavioși, ce petreceau ore în șir în rugăciune și studiind Cuvântul Domnului înainte de a începe ședințele,erau călăuziți de Duhul dar nimeni, absolut nimeni nu a intervenit. Brusc, Bill spune: ”Vă rog să îmi dați voie, domnilor” Toată lumea a tăcut. ”Dacă înțeleg eu bine Scriptura discuția noastră despre această persoană nu este potrivită. Nu facem parte din problemă și nici nu facem parte din soluția lui Dumnezeu. Conform Scripturii, bârfa este trecerea informațiilor de la unii la alții în condițiile în care nu facem parte din problemă și nici din soluția lui Dumnezeu. Poate că ar fi mai bine să ne oprim, să ne rugăm pentru această persoană, după care să ne continuăm ședința.”
Eu eram un pastor tânăr printre oameni maturi și influenți din comitetul bisericii. Mă hotărâsem să stau cuminte în scaun și să privesc cum zboară gloanțele pe deasupra capetelor noastre. El a avut curajul de a o spune, și a spus-o cu blândețe și pe un ton plin de iubire. Știți bine că în orice dinamică a relațiilor există oameni maturi care au putere și influență… Nu am să uit cum Prawley, celălalt om cu mare greutate în comitet s-a întors spre el și i-a zis: ”Mulțumesc, Bill! Hai, băieți, ajunge!”
Ceea ce am învățat este că atunci când, luați de val, oamenii îți povestesc tot felul de chestii ai dreptul să scoți indicatorul de oprire și să le spui: ”Probabil că faceți acest lucru din motive sincere…” cu alte cuvinte nu-i judecați chiar dacă poate că nu o fac din motive tocmai sincere, știți voi… ”Eu nu fac parte nici din soluție și nici din problemă. După cum interpretez eu Scriptura, este necesar ca voi să mergeți să discutați direct cu acea persoană, pentru că nu este potrivit să ne împărtășiți tuturor aceste lucruri, de dragul lui Isus și al Bisericii Sale… și de dragul acelei persoane. Așadar, dacă nu vă supărați, nu vreți să vorbim despre altceva?” Și dați-le alternative.
Ei, când o să începeți să reacționați astfel, să vă așteptați ca oamenii mărunți să înceapă să bârfească în jurul vostru. E cumva un moment neplăcut? Da. Implică ruinarea bunei reputații? Da. Păi, știți ceva? E de bine. E ca un antiseptic, ca un antibiotic în Trupul lui Cristos. Și că veni vorba, doar știți că în fiecare grup, în fiecare biserică există cineva care să o facă pe coșul de gunoi. O persoană căreia să-i facă plăcere să asculte așa ceva, care ține capacul coșului de gunoi larg deschis și pune tot felul de întrebări sfredelitoare pentru ca toată lumea să își arunce acolo bârfa. Să țineți minte că acel coș de gunoi va merge la altă ședință, va deschide capacul și își va deversa acolo deșeurile. Așa că fiți foarte atenți nu doar la ce primiți ci și ce povestiți.
Pasul numărul 5. Vorbiți mai puțin
E o chestiune de disciplină. Proverbele 10:19 afirmă:
”Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască…”
Îmi place o altă traducere „Unde se rostesc multe cuvinte, păcatul este inevitabil.” „…dar cel ce-și ține buzele este un om chibzuit.” E unul din domeniile în care am supărat-o pe soția mea. Eram la o întâlnire de socializare, oamenii îmi puneau întrebări. Mai erau încă două familii prezente și m-au întrebat ceva despre slujire. Eu m-am aprins de pasiune, e ceva la care țin foarte mult și am început să povestesc dezlânat ce s-a întâmplat în Africa de Sud, despre Nigeria și misiunea noastră de acolo cu 1000 de pastori… la care ea m-a oprit: ”Chip, nu poți da un răspuns scurt, să povestești cursiv și să interacționezi cu cei care ți-au pus întrebarea?” Mi-a rănit orgoliul, dar avea dreptate. Așa că ieri seară, luam cina și cineva mi-a pus o întrebare despre slujire și despre lucrarea Domnului, la care eu am început în stilul meu înflăcărat, am continuat până pe la jumătatea povestirii plină de detalii, pentru că trebuiau să audă absolut tot ce făcea Dumnezeu, după care s-a aprins o luminiță cu privire la conversația pe care o purtasem. Și prin harul lui Dumnezeu am înțeles că trebuie să mă opresc. Nu povestisem nici pe departe cât de mult mi-aș fi dorit, și cinstit vorbind probabil că am depășit cu vreo 40% cât ar fi trebuit să spun, dar totuși e de apreciat progresul. Vorbiți mai puțin.
Uite, vă fac un rezumat grozav pe baza acestui pasaj din Cuvântul Viu: nu mai criticați, dragi frați, căci dacă o faceți vă veți împotrivi Legii lui Dumnezeu, aceea de a vă iubi unii pe alții. O declarați a fi greșită. Nu este treaba voastră să apreciați dacă Legea este dreaptă sau greșită ci să ascultați de ea. Doar Cel ce a făcut Legea poate judeca cu dreptate între noi. Numai El poate să decidă ce mântuiește și ce distruge. Așadar, ce drept aveți voi să judecați sau să-i criticați pe alții. Nu în asta constă lecția pe care am învățat-o? Nu ar fi minunat dacă am memora acele câteva versete din Biblia cea Vie?
La final pot să vă pun o întrebare? Credeți că după ce ați ascultat acest mesaj trebuie să mergeți la cineva să vă cereți iertare? Există vreo persoană pe care știți că ați pus-o într-o lumină nefavorabilă? Nu va fi ușor, însă vă va curăța sufletul. Poate va trebui să-i scrieți un bilețel, să luați micul dejun cu ea, sau să-i dați un telefon. A fost greu, dar am învățat să abordez persoanele cam așa:
”Hei, Bob, știi, ieri eram la ședință, și știi, frate, încă mai lucrez la acest defect, dar în timpul acelei ședințe a fost pronunțat numele tău. Nu că aș fi spus ceva foarte urât sau să te critic, dar cineva a pus o întrebare, iar eu am răspuns cam așa și cred că te-am prezentat într-o lumină nefavorabilă. M-am dus la oamenii aceia să îmi cer iertare, și m-am simțit îndemnat de Dumnezeu să-ți spun, frate. Vreau să reglăm conturile: îmi pare foarte rău, nu a fost ceva personal, pur și simplu mi-a scăpat perla și vreau să te rog să mă ierți.”
Vreau să vă garantez că dacă vă faceți un obicei din a vă cere iertare, o să constatați că este cu mult mai ușor să vorbiți mai puțin.