Toamna
(pt. inmormantare)

Fosnesc si unduiesc copacii in padure
Cand vant puternic trebuie sa-ndure
Iar frunzele care demult au ruginit
Cazand, vestesc ca toamna a sosit.

Mereu, mereu cad frunze de pe ram
Ma uit atent si le privesc pe geam
Ingalbenite sunt de razele de soare
Si sufere acum procesul de schimbare.

Iar omul trecator, calca pe-a lor mormant
Fara sa ia in seama ca si el e pamant.
Si el, curand se va desprinde de pe ram
Cand Tatal il priveste, chemandu-l de pe geam.

Iarna sosi-va pentru toti oamenii, indata
Atuncea va incepe si noaptea instelata...
Cand, somnul va fi intrerupt de-o dimineata
Ne vom scula si-L vom privi pe Isus fata-n fata.

Caci Imparatul slavei ne face semn cu mana
Ne cheama langa El ca sa ne dea cununa
Si miile de ingeri ne vor privi uimiti
Ne-om bucura-mpreuna si fi-vom fericiti.

Caci clipa invierii din humusul cel vechi
Va inoii faptura si transformati pe veci,
Vom parasi pamantul, ne-om inalta la cer
La marea sarbatoare a celor ce nu pier.

Caci s-a dus iarna cu sloiul ei de gheata.
A-nmugurit natura, incepem alta viata
Incepem vesnicia, totul este schimbat
Vom primi mostenirea pentru ce am lucrat.

12.11.2013 - Petru Coman