Cu Sânge Sfânt, ai despicat
Isuse, spre mărețul Har,
Perdeaua groasă, de păcat,
Dintre-nchinarea-mi și Altar.

Urcând spre Cer o nouă rugă,
A mea dorință, cea mai vie,
Lăsat-ai Cerul, să-l străpungă
Și Har să-mi curgă în pustie.

M-avânt, avidă, înspre zare,
Să sorb corpusculi de Lumină,
Trimiși cu lacrimă din Soare,
Pe Cale, dreaptă să mă țină.

Mi-ai dat să simt flacăra vie
A Jertfei sfinte din Calvar,
Să rabd, să fiu o mărturie,
Să-Ți simt mierea prin amar.

Inspir adânc, dulce mireasmă
De crin strivit de-al bolii teasc,
Îmi leagăn dorul ce mă cheamă
Chiar din cenușa-mi, să renasc.

În jur, lași flăcări să înalțe
Și-a mea scânteie pâlpâindă,
O poartă tot mai sus, pe brațe,
Prin focul lor, să o aprindă.

Teama-n taină mă frământă,
Ce-mi spune traiectoria, oare
Mai am vreo faptă-ne-mplinită?
Cu ce mă-ntorc-napoi în Soare?

Scump Stăpân, mai lasă-mi clipa
În care-aș vrea să mă-ntregești,
Să-mi dai locul promis în casa Ta,
Moștenitor al bogățiilor cerești.

Prin Iubire, aștept să mă chemi,
Căci Îți cunosc, Isuse, glasul,
Când mă vei rupe de la vremi,
Tu să-mi fii veșnic, Paradisul.

Amin!