Mai urc o treaptă către veșnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit.
Din vale multe voci vor să mă-îmbie
Dar vreau să merg pe el pân' la sfârșit.

Zadarnic dă târcoale deznădejdea
Să-și pună-amprenta peste gândul meu;
Nu forța-mi proprie, ci doar Iubirea
Îmi dă puteri să trec prin orice greu.

De s-ar deschide-n drumul meu abisul,
O punte-aș făuri din crucea Sa
Și-n palme aș cuprinde Paradisul
Ca să-l așez aici, în calea mea.

Și-ar fi de-atunci mereu doar Primăvară
Cu adieri de vânt înmiresmat,
Cu foșnet de iubiri ca-ntâia oară
Când L-am găsit și El n-a mai plecat.

Și spinii s-ar preface-n flori colore
De-o parte și de alta-a drumului,
Pe cerul inimii doar curcubeie
Aș fi avut pe scara Cerului.

Iar vântul ar purta o simfonie
Născută din durere și suspin,
Dar voi uita tristețea pe vecie
Că nu va fi aicea niciun chin.

M-oi odihni la pieptul Lui atuncea
De toată truda ce am adunat
Și-oi înțelege cum a fost minunea
Că brațul Său pe Cale m-a purtat.

Mai urc o treaptă către veșnicie
Căci către cer eu drumul l-am pornit
Nu mă-nspăimântă-n cale vreo urgie
Căci merg cu El pe drum pân' la sfârșit.

Galati, Cristina Magdalena Francu