O așchie de val, îmi răsucește calea,
Îmi poartă barca, în cercuri, ca un fulg,
Parcă-n vârtej, se suprapun plecarea
Cu Ținta, malul unde vreau să ajung.

De unde oare vin cohorte de amar,
Ce idoli se-ntrepun, privirea mi-au furat?
Să nu văd biruința scumpă, din Calvar
Și să mă las răpusă de valul înspumat.

Chiar lacrimile-mi sunt încremenite,
Tremur ca o trestie, mă îndoi prelung,
Dar știu că mă-nsoțești printre ispite
Și nu mă vei lăsa, Isuse, să mă frâng.

Căci mi-am văzut durerile la Cruce
Și întristările-mi murind în palma Ta,
Iar când Tu-ai înviat, Isuse dulce,
Un sigilat mormânt, le-a fost Golgota.

Se ridică-acum, sunt doar niște stafii
Să urle îmbrăcate în spumele de val,
Dar Tu Stăpâne, Tu totul poți și știi
Și cred, cred, amuți-vei glasul infernal.

Știu că nu dormi Isuse, știu că-Ţi pasă
Și nu pot înțelege de ce mai întârzie
Cuvântul Tău, prin care marea furioasă
E biruită de-a păcii armonie.

Cuvântul Viu, chiar dacă nu-l vei spune,
Un gând de-al Tău îmi este îndeajuns
Să-mi fie-n pânze, vânt spre zări senine.
Vină, rămâi, rămâi la cârma mea, Isus!

Dar, poate-n val mă speli Tu, pe picioare,
Pentru că mă vrei curată, curată de tot,
Zăresc la brâul Tău, ștergarul, alinare.
Îți mulțumesc din inimă, Slăvite Savaot.

Amin!