Aş vrea să-ţi fiu alături atunci când ţi-este greu,
Să-ţi şterg ochii de lacrimi şi-n rugă tu şi eu,
Să cerem îndurare, puterea de-a răzbi,
În orişice-ncercare, să poţi a birui.

Lui Dumnezeul Slavei, mă rog surioara mea,
Să-ţi dea înviorare în trup, Aleluia!
Când suferinţa-i mare şi oful tău amar,
Să te gândeşti la cruce, la jertfă, la calvar.

Oricât de grea-i durerea ce-o simţi surioară-aici,
De vei cădea răpusă, degrab-să te ridici,
Eu ştiu la fel ca tine ce-nseamnă a durea
Şi cât de-anevoioasă-i cărarea-n a urca.

E şi mai trist c-adesea când ceri un ajutor,
Cuiva de lângă tine, din neam sau din popor,
Realizezi că nimeni nu are timp de-ajuns,
Să se oprească-o clipă... Ei nu au un răspuns,

La întrebarea: "Doamne, cât să mai sufăr eu,
Când ştii că stau sub cruce, că sunt copilul Tău?
De ce permiţi declinul în trupul meu slăbit,
De ce nu vindeci rana, de ce sunt pedepsit?"

Toţi se gândesc că poate există un păcat,
De-aceea cărăruia e mai greu de urcat,
Dar nu ştiu că-ncercarea e doar o curăţire,
Ce o permite Domnul, prin har şi din iubire.

Mai bine plângi surioră aici, cum plâng şi eu,
Căci şlefuirea este drum cert spre Dumnezeu,
În focul prelucrării, zgura e-ndepărtată,
Dar aurul rămâne. De-aceea, niciodată,

Să nu apleci urechea la ce şoptesc vrăşmaşii,
Urmează-ţi Salvatorul şi urmăreşte-I paşii,
Când Domnul e-nainte şi tu-L urmezi, să ştii
Că noaptea-ntunecată se va preface-n zi.

Ascultă calm şoptirea ce-o spune Duhul Sfânt,
Nu te uita la oameni, ci numai la Cuvânt,
Omul în părtinire, adesea e greşit,
Doar Domnul e-Adevărul, doar El ne-a mântuit.

În om nu e voinţă, putere de jertfire,
În Dumnezeu există căci El este Iubire,
Cu bucurie sfântă, privind înspre hotar,
Să acceptăm că viaţa-i şi pace şi calvar.

26/01/14, Barcelona- Lucica Boltasu