Când strigă un nenorocit


De strigă un nenorocit la Tine
Tu... nu Te laşi mult aşteptat.
Îţi întinzi braţu-nspre cine,
În mâna Ta, s-a încredinţat.

Iar ruga de-o înalţă cu credinţă
La Tronul Tău, degrabă-i auzuit
Eşti Singurul Care cunoaşte fiinţa
Şi cauzele pentru care s-a venit!

Prin Harul Tău şi taina-Ţi sfântă
Un Vas de Aur în cort, Tu, ai lăsat.
În mijlocul poporului ce strigă
Drept semn că Tu... ne-ai ascultat.

O mână albă atunci le-a ridicat
Acele cereri ce Ţi-au fost aduse.
În cuvântul „Credinţă”ai semnat
Drept „sigiliu” în inimi a fi puse!

Cu-adevărat Tu... Eşti puterea
Atât în cer, cât şi pe pământ.
Cine stă în Tine, are izbăvirea
Aşa vorbeşte încă, Duhul Sfânt.

Noi am strigat cu inimile frânte
La Tine şi la Tatăl Dumnezeu.
Prin cereri ce-s cu lacrimi scrise
Ca să ne audă Domnul, Fiul Tău!

Măreşte-ne credinţa, Doamne,
În unul, fiecare, Te rugăm.
Zidiţi să fim pe Stânca Ce,
La ceruri ne-ajută să urcăm.