Într-un sălaș, sub vălul nopții, rece,
Când ceru-și leagănă făcliile de stele,
Un orologiu bate ceasul doisprezece,
Afară, la altar se pregătesc surcele.

E omul care-n noapte, iese-afară,
Ridică brațele spre cer, în limbi de foc,
El, cu putere, se roagă pentru țară,
În miresme de tămâie și de busuioc.

Dumnezeu răspunde rugăciunii care
E-o jertfă din iubire, arsă pe altar,
Pe-obrazul țării, din lacrima de jale
Nici o picătură nu curge în zadar.

Domnul așteaptă altare să mai fie
Așa cum cerul este plin de stele...
Astrele, toate să privescă-n gelozie
Cum glia strălucește mai tare ca ele.

Pe-obrazul țării, cândva îmbujorat,
Se împletesc, din fire îngălbenite,
Cuiburi străine, care vor fi odat”
Pietre-n ogoare, lespezi pe morminte.

Bătrâna mamă, s-o aduceți cu suspin
În rugi la Tronul de milă și-ndurare,
Voi, pui de lei cu brațe ca de crin,
Cu brâul Adevărului, ca cingătoare.

Feciori ai României, unde sunteți voi?
Vă cheamă Domnul să ieșiți afară,
Sunt urâciuni, sunt nedreptăți, nevoi.
Să mijlociți, în noapte, pentru țară!

Chiar nu vedeți căci rana s-a-nvechit
Și se-adâncește zi de zi mai tare?
Dragi fii, uniți-vă-n Credința de granit
Pentru fericirea țării, ridicați altare.

Aici e zestrea noastră din străbuni,
O dăruim, în generații, mai departe,
Graiul, Iubirea, cu post, cu rugăciuni,
Credința noastră îmbrăcată-n fapte.

Prin ruga mlădiată-n vechi doiniri,
Ne vom sălta deasupra de nevoi,
Dumnezeu, din oase va învia oștiri
Vom birui pentru că El este cu noi.

Amin!