Război înverșunat se poartă-n noi de-a pururi
Din clipa pocăinței când fost-am înfiați.
Se luptă firea veche cu-a Duhului rodire
Și-n lupta asta suntem prin fapte implicați.

În viață ne apasă adesea îndoiala
Și-atâta amăgire îngroapă orice vis...
Nesiguranța zilei ne-nvăluie povara
Când parcă tot se-ndreaptă spre un etern abis.

De ce atâta trudă, atâta ispitire
Și grelele poveri ne tot atrag în jos?
Atâta deznădejde când căutăm sfințire
Vrea să ne-ascundă Harul trăirii cu folos.

Suntem chemați la jertfă, suntem chemați să-nvingem
Mândria cea ascunsă ce naște vechiul "eu"
Și firea pământească cu poftele-i păgâne
În crâncena-ncleștare, războiul tot mai greu.

Ne-a-nscris Hristos la oaste, să ne luptăm cu cinste,
Să biruim păcatul și gându-mpătimit
Căci haru-ncununării trăirii nepătate
E-aceluia ce luptă cu zel pân' la sfârșit.

Doar cel ce în veghere încinge armătura
Putea-va sta-n picioare în ziua ceea rea,
Cu-a Duhului Putere și Sfânt Cuvânt, Scriptura
Vom birui, în luptă, ispita cea mai grea.

E-o luptă pocăința, război până la sânge
Când ispitirea-și caută al firii aliat,
Atacuri nemiloase ființa ne cuprinde
Și deznădejdi amare ne-apasă ne'ncetat.

Nu e putere-n noi să-nvingă Adversarul
De n-ar fi Salvatorul și Brațu-i minunat.
Cu El învingem teama, durerea și amarul
Cu Domnul biruim în lupt-orice păcat.

Modelul Său ne-ndeamnă să tot privim 'nainte
La răsplătirea vieții din ziua de apoi,
Căci El a coborât, umil, în lumea noastră
Nesuferit de lume și ispitit ca noi.

Cei ce-s ai lui Hristos și-au răstignit și firea
Și patima murdară a vechiului Adam,
Puterea ce ne poartă ne-nveșmântat trăirea
Să biruim, cu Domnul, în noi orice dușman.

Căci firea pământească ne-ndreaptă spre pierzare
De-i acceptăm în viață robirea în păcat,
Ispita urmărește a slăbiciunii cale
Să pregătească-atacul în ceasul neașteptat.

Vegherea-n rugăciune-i puterea ce ne ține
Când firea păcătoasă își cere-al ei tribut,
Prin Duhul Sfânt învingem noi poftele păgâne,
Credința nepătată ni-e pavăză și scut.

Ades cădem pe cale în a ispitei cursă,
Când, dezarmați pășim pe-al poftelor făgaș,
Dar, de ne-ntoarcem, însă, la Domnul prin căință,
Suntem primiți cu milă în Sfântul Său Locaș.

Căci Tatăl ni-e alături și-i gata ca să ierte,
Când proșternuți în Fața-i Îi cerem ajutor
Iertarea-i îndurarea ce spală orice pete
Și ne albește-n Sânge de Scump Mântuitor.

Sfârși-se-va, odată, și lupta nemiloasă
Iar cei ce au trăit cu cinste pe pământ,
Triumfători, în slavă, vor fi primiți Acasă
Să-mpărățească-n Slavă cu Cel ce-I pururi Sfânt.

Amin