Minciuna este unul dintre cele mai răspândite păcate, o roadă a firii pământeşti al cărei gust îl cunoaşte oricine. Şi tocmai pentru că este atât de frecventă, cei mai mulţi oameni s-au obişnuit cu ea, pentru unii a minţi sau a respira e la fel de normal. După unii minciuna este un păcat neînsemnat care poate fi trecut uşor cu vedeare, scuzabil în anumite circumstanţe. Dumnezeu însă condamnă minciuna care e socotită la fel de gravă ca şi crima, de exemplu. Răsplata minciunii ca a tuturor pacatelor, de altfel, este moartea.
În Proverbe 6.17-19 minciuna este pusă la loc de frunte între lucrurile pe care Dumnezeu le urăşte: "ochii trufaşi, limba mincinoasa, mâinile care varsă sânge nevinovat". Din cele şapte păcate pe care Dumnezeu le detestă două se referă la minciună: LIMBA MINCINOASĂ şi MARTORUL MINCINOS CARE SPUNE MINCIUNI. Să mai observăm şi faptul că "limba mincinoasă" e aşezată înaintea "mâinilor care varsă sânge" pe această listă neagră a faptelor umane.
Minciuna, este, în primul rând, absenţa adevărului. În Isaia 28.15b ni se spune că unii oameni au "ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna". Mai concret minciuna ar putea fi definită ca o declaraţie falsă făcuta cu scopul de a înşela pe cineva. În Proverbe 14.25 aflăm că "Martorul care spune adevărul scapă suflete, dar cel înşelător spune minciuni". Minciuna şi înşelăciunea merg mâna în mâna completându-se reciproc.
În al treilea rând, minciuna este o încălcare evidentă a Legii lui Dumnezeu. A noua poruncă din Decalog interzice mărturia mincinoasă: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău" (Exodul 20.16)
Istoria minciunii coincide cu istoria umană. Prima minciună a fost rostită chiar în Eden, când şarpele a îndrăznit să contrazică afirmaţiile lui Dumnezeu. Minciuna din Eden a fost prima dintr-un fir infinit de declaraţii false. Foarte curând în capitolul 4 din Geneza vedem că minciuna s-a transmis oamenilor. De la Cain minciuna s-a perpetuat până în zilele noastre şi va continua, culminând cu acea lucrare din Apocalipsa, a proorocului mincinos.
Părintele minciunii este însuşi diavolul. În Ioan 8.44 Domnul ISUS le spunea iudeilor: "Voi aveti de tată pe diavolul, şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru..." La polul opus se situează Dumnezeu despre care Pavel spune că "...nu poate să mintă."
Pe oameni diavolul a reuşit să-i corupă, să-i determine să mintă, dar în conformitate cu caracterul Său, Dumnezeu nu poate să mintă.