M-am confruntat şi eu cu situaţii când a trebuit să aleg între a ierta sau a nu ierta. Nu spun că a fost uşor, dar nu a fost nici imposibil să iert atunci când persoana care mi-a greşit şi-a cerut iertare. Dar ce să fac atunci când n-am pe cine să iert, sau mai concret, cel care mi-a greşit fie nu- şi recunoaşte greşeala, fie nu vrea să-şi ceară iertare. Să-l iert?
Petru a venit la Domnul Isus şi L-a întrebat: „De câte ori să iert pe fratele meu când va greşi împotriva mea? De şapte ori?”. Chiar şi sfântul Petru s-a confruntat cu situaţii în care a trebuit să ierte şi chiar se aştepta că vor apărea şi altele. El nu zice „dacă va greşi” ci „când va greşi.” Totul este doar o chestiune de timp. Cei din jurul nostru vor greşi împotriva noastră, dar şi noi vom greşi împotriva lor. Trebuie să ne obişnuim cu ideea. Trăim în era de după căderea omului în păcat, toţi suntem oameni supuşi greşelilor, toţi greşim şi ne vom greşi unii altora. Fiind conştienţi de lucrul acesta, trebuie să ştim nu doar că vom greşi celor din jur şi trebuie noi să ne cerem iertare dar şi că noi ne vom confrunta cu situaţia de a alege sau nu să iertăm.
În Biblie, Domnul Isus spune: „Dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru ceresc nu vă va ierta greşelile voastre.” (Matei 6.15). Chiar în Rugăciunea domnească noi spunem „...şi ne iartă nouă greşelile noastre după cum şi noi iertăm greşiţilor noştri.” Au fost momente când nu am putut rosti această rugăciune. Doream ca Dumnezeu să mă ierte dar nu aşa cum (nu) iertam eu pe semenii mei. În altă parte apostolul Pavel spune: „iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos.”(Efeseni 4.32). Dumnezeu caută să ne determine să iertăm pe semenii noştri dar ne dă şi un model: „cum ne-a iertat El pe noi”. Cum ne-a iertat? Când ne-a iertat? Când noi I-am cerut iertare sau înainte?
Să iert doar pe cei care şi-au cerut iertare de la mine ar fi fost ideal, dar mi-am dat seama că nu este suficient. Simţeam că Dumnezeu aşteaptă mai mult de la mine şi nici eu nu aveam pace în sufletul meu. Simţeam că Dumnezeu îmi cere mai mult...să iert chiar şi atunci când cel ce mi-a greşit nu vrea să-şi ceară iertare.
Un rabin iartă pe Hitler când acesta era deja mort.
Cu câţiva ani în urmă, în cartea „Tulburătoarele descoperiri ale harului” (Philip Yancey, ed. Aqua Forte 2004 pg.81) am citit ceva care avea să-mi revoluţioneze gândirea cu privire la iertare: „Un rabin imigrant făcea la un moment dat o afirmaţie de-a dreptul uluitoare. „Înainte de a veni în America a trebuit să-l iert pe Adolf Hitler” –spunea el. „N-am vrut să-l port după mine pe Hitler în noua mea ţară.” Într-adevăr este uluitor. Hitler a făcut atât de mult rău împotriva evreilor, a făcut crime şi nu una, două, ci mii şi milioane. Pe lângă toate acestea, nu şi-a cerut niciodată iertare şi acum era mort. De ce a crezut rabinul că trebuia să-l ierte pe Hitler mai ales că murise? Să ierţi un mort?! Da, să ierţi un mort! De ce? Rabinul şi-a dat seamă că neiertându-l pe Hitler îşi făcea rău lui însuşi. Pe Hitler nu-l afecta cu nimic, dar el nu mai putea dormi poate de multe ori, inima i se umplea de ură şi amărăciune, nu mai avea pic de bucurie şi nu mai putea trăi întrucât „umbra lui Hitler îl urmărea” tot timpul şi peste tot, chiar şi dincolo de graniţă.
Da, acesta este adevărul: când nu iertăm, purtăm cu noi peste tot pe cel pe care nu l-am iertat. Chiar vorbim cu el în mintea noastră şi poate adesea cei din casă ne întreabă „la ce te gândeşti? De ce stai pe gânduri?” şi tu în mintea ta „vorbeai” cu cineva care ţi-a făcut rău şi căutai să-l faci să-şi vadă greşeala. Iertarea eliberează!
În aceeaşi carte, Lewis Smedes spune: „Prima şi de cele mai multe ori, singura persoană vindecată datorită iertării este cea care iartă... Atunci când iertăm cu toată sinceritatea, semnăm actul de eliberare a unui deţinut, apoi înţelegem că deţinutul în cauză suntem noi.”
Chiar Domnul Isus pe cruce, înainte de a muri, a spus „Tată iartă-i căci nu ştiu ce fac!” Domnul Isus a oferit iertarea tuturor înainte ca vreunul să-şi dorească această iertare. El ne-a întins nouă o mână şi în acelaşi timp şi El a plecat dezlegat, eliberat din lumea aceasta.
Trebuie să uit ca să iert? Mulţi repetă sloganul „Te iert, dar nu te uit!” În realitate aceasta este tot neiertare. De fapt spui: „mă abţin pentru un moment.” Sloganul acesta dă impresia greşită că pentru a putea ierta trebuie să uiţi. Nimic mai fals! Oare, faptul că Dumnezeu m-a iertat înseamnă că Dumnezeu a uitat ce am făcut? Nu! Dumnezeu nu a uitat, dar a ales să nu mai mă trateze prin prisma trecutului meu.
Ce este iertarea?!
Iertarea este o decizie şi o alegere de a nu trata persoana care mi-a greşit prin prisma răului pe care mi l-a făcut. Iertarea este o decizie de a nu aduce în discuţie problema trecută ca să şantajez pe cel ce mi-a greşit. Iertarea este decizia de a nu vorbi cu alţii despre cel care mi-a greşit şi de a nu persista gândindu-mă la ce mi-a greşit. Aceasta este iertarea!
Nu aştepta ca să uiţi pentru a putea ierta! Prin chiar simplul fapt că îţi propui să uiţi, îţi reaminteşti şi nu vei putea uita. Nu trebuie să uiţi ca să ierţi ci trebuie să ierţi şi aşa vei uita.
De unde găsesc putere să iert?
Răspunsul ni-l dă chiar Domnul Isus: „Un împărat a vrut să se socotească cu robii săi. A început să facă socoteala şi i-au adus pe unul care îi datora zece mii de galbeni. Fiindcă el n-avea cu ce plăti, stăpânul lui a poruncit să-l vândă pe el, pe nevasta lui, pe copiii lui şi tot ce avea şi să se plătească datoria. Robul s-a aruncat la pământ, i s-a închinat şi a zis: Doamne, mai îngăduie-mă şi-ţi voi plăti tot! Stăpânul robului aceluia, făcându-i-se milă de el, i-a dat drumul şi i-a iertat datoria. Robul acela, când a ieşit afară, a întâlnit pe unul din prietenii lui de slujbă care-i era dator o sută de lei. A pus mâna pe el, şi-l strângea de gât zicând: plăteşte-mi ce-mi eşti dator! Prietenul lui s-a aruncat la pământ, îl ruga şi zicea: mai îngăduie-mă şi-ţi voi plăti! Dar el n-a vrut, ci s-a dus şi l-a aruncat în temniţă până va plăti datoria. Când au văzut prietenii lui cele întâmplate, s-au întristat foarte mult şi s-au dus de au spus stăpânului lor toate cele petrecute. Atunci stăpânul a chemat la el pe robul acesta şi i-a zis: Rob viclean, eu ţi-am iertat toată datoria fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de prietenul tău cum am avut eu milă de tine? Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor.... ” (Matei 18.23-34)
Ca să poţi ierta trebuie întâi să fi cunoscut tu însuţi valoarea iertării lui Dumnezeu. Doar unul iertat de Dumnezeu poate ierta ca Dumnezeu. Dumnezeu ne-a iertat infinit de mult. Greşeala semenului nostru faţă de noi, în comparaţie cu vina noastră faţă de Dumnezeu, este infinit de mică. Pentru că ni s-a iertat mult, de dragul lui Dumnezeu, cu ajutorul Lui vom putea ierta şi noi. Dar apropo, tu ai păcatele iertate? Ai fost iertat de Dumnezeu? El ţi-a oferit iertarea la cruce, când Domnul Isus a plătit vina păcatelor noastre. El ne-a iertat când nouă nici nu ne păsa de El dar trebuie ca şi tu să vii cu umilinţă şi să primeşti iertarea Domnului Isus. Puterea de a oferi iertare este puterea pe care o primeşti doar primind cu umilinţă şi recunoştinţă iertarea Domnului Isus.