Unica şansă!
Autor: Alexandrina Tulics
Album: Cârje de stele...
Categorie: Diverse

   Mulţi dintre noi se întreabă (chiar şi eu cu mult timp în urmă!) unde Se află Dumnezeu atunci când se întâmplă ca viaţa să ne fie cuprinsă de furtuni de îndoială... Şi vă propun să ne aducem aminte din Genesa: Domnul Dumnezeu, i-a creat pe cei doi, Adam şi Eva şi i-a aşezat într-un loc mirific, splendid, în care aveau absolut tot ceea ce îşi doreau, şi în primul rând se bucurau de prezenţa lui Dumnezeu! Dar, de acolo, omul, a ales să fie totuşi, într-un alt loc... Şi nu DUMNEZEU i-a îndemnat! Ei, primii oameni au ajuns într-un loc ales doar de ei! Au ajuns în locul alegerilor lor! LUMEA! Lumea cu ofertele ei: păcate de tot felul, mizerii morale, spirituale... iadul ce şi-a instalat o atitudine la rang de strălucire şi "bine".

   Având în vedere acest fapt, atunci oare, îşi mai are rost întrebarea de mai sus? (Unde este Dumnezeu atunci când mi se întâmplă lucruri rele şi atâtea nenorociri?) EL, Dumnezeu, Se află tot acolo unde era atunci când străbunicii noştri Îl ignorau, săvârşind oribilul păcat al neascultării, iar noi, ca stănepoţi, intrăm "în zestrea" pe care am primit-o de la ei, până în ZIUA SALVĂRII!

   Acolo, la Golgota, drumurile unora dintre noi, se despart de marea majoritate, de aceea, cine doreşte să nu-şi mai pună niciodată întrebarea "Unde este Dumnezeu...?" să vină şi să ia din Mâna Domnului ISUS MÂNTUIREA-I SFÂNTĂ PENTRU VIAŢA FIECĂRUIA DINTRE NOI.

   APUCÂND ACEST MINUNAT DAR, NU TE MAI ÎNTREBI... unde...?... CI, TE STRĂDUIEŞTI SĂ ÎNŢELEGI, SĂ MERGI DIN NOU ALĂTURI DE EL, FĂRĂ A TE UITA ÎNAPOI SPRE "CAPCANELE" PE CARE VRĂJMAŞUL ŢI LE PUNE, DORIND SĂ TE IA DIN NOU DIN MÂNA LUI ISUS!

   Este UNICA ŞANSĂ pentru a putea vedea Cerul, zicând "DA!" Lui Isus Cristos şi Jertfei Sale!

Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/devotionale/121276/unica-sansa