Isuse, perle sacre sunt urmele tale,
Lacrimile de Viață, picurate din Cer,
Lumina veșniciei, reflectată în vale,
Să transforme în aur, un lut efemer.

Călcând țărâna, cu talpa de Soare,
Ai punctat Pământul cu urme de jar,
Spre Cer, ai trasat o îngustă cărare
Însemnată prin altar lângă altar.

În groaza nopții eu, lujer tremurând,
Am fost adăpostit sub aripile Tale
Și nu aș mai pleca de-aici, nicicând,
Căci Tu ești biruința mea, din vale.

Am coborât la ape, în senina zi,
Iar Cerul mi-a zâmbit în curcubeu,
Niciodată, potop nu îmi vor mai fi
Căci Tu le stăvilești cu brațul Tău.

Călcând ușor, pe ramuri de finic,
Am ajuns vremi ce trebuie să doară,
Ca mâinile spre Cer, în rugă să ridic,
Arzând ca jertfă, pe altar de seară.

Venise vremea să cinez cu Iuda,
Obrazul să-nghețe în sărutarea lui,
Dar Tu Isuse, mi-ai dat Iubirea Ta,
Să pot, sub cruce, dealul să îl sui.

În Ghetsimani, să-nving a morții jale
Prin lacrimi de sudoare, de Viață vie,
Să-mi fie bucurie-mplinirea voii Tale,
Luptând pentru a Ta Împărăție.

Iar crucea să îmi fie-acel mormânt,
Al firii pământești, marea de uitare,
Să fiu prin Tine Doamne, tot ce sunt,
Chiar dacă știu că moartea firii, doare.

Să mă arunci pe ape, dacă va trebui
Să mă frâng și eu, Isuse, ca Tine,
Iar când mă voi întoarce,-n acea zi
Să mă aduni bogat, în coșuri pline.

Pe urmele pașilor Tăi, oasele albite
Sunt aripi întinse, pregătite de zbor,
Viteji țin cadența spre Țintă-nainte,
Cu noua cântare, ajungem în Cer.

Amin!