Aş vrea ca toate lacrimile mele
să se prefacă în mărgăritare
şi să le-nşir, Isuse, pentru Tine
pe șirul lung al vieţii mele amare.

Căci singurele pietre nestemate
ce aş putea să-Ţi dau de ziua Ta,
Isuse, sunt doar lacrimile mele,
Alt lucru mai de preţ, nu am-a-Ți da.

Aş vrea suspinul meu să se prefacă
într-o cântare dulce de iubire
şi jalea care inima îmi frânge,
în cântec de triumf şi fericiri.

Căci singurele cântece, Isuse,
ce aş putea să-Ţi cânt de ziua Ta,
sunt doar suspine-amarnice de jale.
Alt cântec, astăzi, vai... nu pot cânta!

O, de-ar putea inima mea de gheaţă,
în flacără — pe loc — să se prefacă,
aş pune-o lângă ieslea Ta să ardă
şi trupul gingaş să Ţi-l încălzească.

Dar, vai, nimic, nimic eu nu pot face!
Eu doar suspine pot să-Ţi dăruiesc
şi lacrimi şi o inimă de gheaţă.
Vai, altceva în mine nu găsesc.

Ba da... Mai am păcate multe, grele
care-ntristează faţa-Ţi minunată
şi care, dată-n chinuri... pe Golgota —
au ţintuit făptura Ta curată.

O, să prefac păcatele-mi urâte
în flori frumoase de aş izbuti,
mi-aş încărca cu ele braţe pline
şi-n ieslea Ta, cu drag, le-aş răspândi.

Dar vai, n-am decât lacrimi şi suspine,
păcate şi o inimă-ngheţată
şi-n faţa ieslei Tale preamărite,
mă umilesc şi plâng îngenuncheată...

Primeşte-le aşa cum sunt Isuse!
Căci Tu, prin care totul s-a creat,
ai să prefaci aceste triste daruri,
într-un izvor de viaţă nesecat.