Mila Samariteanului

-Am fost în pragul tău, căzut
Și nu M-ai luat în seamă.
- O, Doamne nu Te-am cunoscut!
Nu am deschis de... teamă.

- De Mine, oare te-ai temut
Sau doar din nepăsare,
Trecui ca un necunoscut,
Prin fața casei tale?

- O, Doamne nu fi... chiar așa
Și nu vorbi cu-asprime.
Să știi că Ți-aș fi dat ceva,
De Te vedeam pe Tine!

- Păi... Eu eram
În omul care,
Ce tot bătea la ușa ta,
Cerând a ta-ndurare.

Și M-ai lăsat sa plec... așa,
Fără să-Mi dai nimic...
Și-acum vrei mare-n cer să fii? ? ?
O, vai, cât ești de mic! ! !

Și vrei să strălucești în veci,
Pe cap purtând coroana,
Când tu, în viața ta n-ai dat,
Lipsitului, pomana?

Și ce răsplată vrei sa ai,
Să stai cu Mine-n slavă,
Să treci voios prin porți de rai? ? ?
Gândirea ta-i bolnavă!

Și tot așa-i și viața ta
Grăbește de te schimbă!
Căci într-o zi, la poarta Mea,
Grăi-vei cu-a ta limbă:

„Deschide-mi Doamne, c-am bătut
Și-ai spus că vei deschide!”
Și- atunci ca un necunoscut,
Te vei trezi pe veci pierdut,
La poarta-Mi ce se-nchide!

Dar Eu sunt bun și milostiv,
De-aceea-ți dau iertare,
Ca tu să ai un bun motiv
În viață, de schimbare.

Spre ușa ce o ții închisă,
Acuma, du-te-n goană,
Caci încă stau cu mâna-ntinsă,
Ca să primesc pomană.

- O, Doamne-acum mă pocăiesc,
Spre ușă iute-acum pornesc!
Mă iartă că n-am cunoscut,
Pe Cel din ușa mea, căzut

Căci egoismul mă orbea
Și nu văzusem fața Ta.
Văzusem doar un om... de rând,
Ca orișicare pe pământ

Și mila, dragostea, îndurarea
Și dărnicia și răbdarea,
Nu le aveam la lucru-n mine,
De-aceea nu făceam ce-i bine.

Dar Doamne,
Acum mă pocăiesc,
Prin viața-mi vreau să Te slăvesc,
Pe Tine vreau să te slujesc!

Și vreau să-mpart ce-ai pus în mine,
Și timp și dragoste și pâine
Și din comorile bogate,
Să-mpart Aceluia ce bate.

Să ies în goană, în pridvor,
Ca să nu scap vreun Trecător
Și ori de câte ori privesc,
Doar chipul Tău să îl zăresc.

Amin!

Ana M.