Domnul e de partea mea
Autor: Nănău Adinuţa
Album: Priviri către cer
Categorie: Laudă și închinare
Oamenii, ce pot să-mi facă
Când Domnul e de partea mea?
Mă vor mort şi mă atacă
Mă ademenesc... şi dacă
Îi refuz, nădufu-şi varsă;
Mă batjocoresc de parcă
Aş fi-un nimic, n-aş exista!

N-au văzut ei pân' acum
Că Domnul e de partea mea!?
Că orice-ar încerca, oricum
Nu reuşesc, e doar un fum;
Şi niciodată, nicidecum
El nu mă va lăsa pe drum
Ci, mă va-nsoţi pe Calea

Ce prin credinţă am ales
Căci El, este de partea mea!
Da! Din mocirlă m-a cules
M-a curăţit, spălat, şi dres;
M-a făcut sol şi m-a trimes
La ,,Coloseni'' şi în ,,Efes''
Ca să le duc şi lor Lumina!

Şi împotrivă de-mi vor sta,
Ce pot oamenii să-mi facă?
Domnul, este de partea mea!
El mă scoate şi din Valea...
Şi îmi netezeşte Calea!
El e Cel ce-mi dă puterea
De-a merge cu El în ,,Arcă''

A.N
25.01.2014 Firenze
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/121489/domnul-e-de-partea-mea