Biet călător, prin Valea Morții trec,
Spre-un alt tărâm ce nu-i jos, pe pământ;
Adesea cad dar iarăși mă ridic
Și-naintez, nedându-mă înfrânt.
Răsplata-i mult prea mare, la sfârșit,
Iar cu Isus, răzbat, prin orice greu.


Și fie-mi drumul vieții cât de greu,
Și prin necazuri fără șir de trec,
Odată-acestea vor avea sfîrșit,
Și umbletul cel trudnic pe pământ,
De-aceea lupt și nu mă las înfrânt,
Găsind putere, încă, mă ridic.


Privirea-n sus, spre ceruri mi-o ridic
Oricând urcușul pare-a fi prea greu;
Mă poticnesc dar totuși nu-s înfrânt,
Acestea sunt momente care trec
De care-avea-vom parte pe pământ
Până când traiul nost, vom fi sfârșit.


O Doamne-ajută-mi până la sfârșit
Spre Tine năzuind să mă ridic,
Să nu mă-mpovărez pe-acest pământ
Cu un balast ce-i inutil și greu,
De lucruri pieritoare ce se trec
Încât s-ajung spre-a fi de ele-nfrânt.


Victorios mă vrei iar nu înfrânt
Chiar dacă șchiopătez și sunt sfârșit,
Spre veșnicie de-i voi să trec,
Prin înălțimi cerești, când mă ridic;
Atuncea prețul nu-mi părea-va greu
Ce-am fost plătit odată, pe pământ.


El, trupu-mi nu va fi decât pământ,
Eu, duh etern, ce nu s-a dat înfrânt
Ce-L laud uitând de pământescul greu,
Pe Cel făr’de-nceput și de sfârșit;
De-a pururi osanale Îi ridic,
În slăvi divine, care-n veci nu trec.


28.01.2013