Cobor într-o celulă a ființei mele,
Trec printre Soare, Lună, Luceafăr și stele,
Acolo-ntre ape de jos și Ape de sus,
Este Cerul de Sânge, Jertfa Lui Isus.

Pe un vârf de ac, este un Univers întreg,
Un nor umbrește Terra și pot să înțeleg
Isuse, cât de-aproape este venirea Ta!
Oare, voi fi gata pentru-a Te întâmpina?

Cu grijă cobor mai adânc, nucleul străbat,
E un penel, o daltă, o roată, minunat,
Lanț ne ținem strămoșii, mama, tata, eu,
Perfectă Ți-e lucrarea, Mărite Dumnezeu.

Cu uimire, sfială, urc încet pe-o spiră,
Scânteie smaraldul, duios cântă o liră,
Ce-aș mai adăuga, sau ce-aș mai putea scoate?
Când e desăvârșire, armonie-n toate.

A fost, cândva în Eva, codul genetic spart,
Un șarpe a strecurat o genă de păcat,
Dar ai trimis Stăpâne, pe Fiul Tău Isus,
A adunat păcatu,-n Golgota l-a răpus.

Să nu lezez nimic, ies printre caractere,
Totuși Stăpâne, eu aș îndrăzni, ți-aș cere
Păzește-le pe toate, așa cum Tu le-ai pus,
Dar scrie acum pe ele, cu mâna Ta, „Isus”.

Când voi ieși afară,-n oglindă să privesc,
Din ea să îmi surâdă un chip dumnezeiesc,
Să știu, privindu-Ți Cerul albastru, infinit,
Căci sunt ca o celulă în care-ai coborât.

Amin!