M-ai salvat şi Te slăvesc!
Autor: Florența Sărmășan
Album: Ierusalim, pe a tale porți de aur!
Categorie: Laudă și închinare
M-ai salvat și Te slăvesc!
Pas cu pas pe calea vieții
Doamne, vreau să mă însoțești
Loc, eu n-am să las tristeții
Știu Doamne, că mă iubești
Prin cuptor când am trecut
N-ai plecat da lângă mine
Grijă mare ai avut
La liman, s-ajung cu bine
În nopți grele de încercare
M-ai vegheat cu dăruire,
Am văzut a Ta îndurare,
Am simțit, a Ta iubire,
Sufletul mi-ai lecuit
Și durerea cea trupească,
Cugetul mi-ai întărit
Mintea mea, să Te slujească
Duhul Sfânt m-a înconjurat
Trupul meu l-a curățit,
Noi puteri, am căpătat
Căci Tu nu m-ai părăsit.
Doamne, voi putea vreodată
Pentru tot să-Ți mulțumesc?
Inima mi-o vrei curată
Ție să Ți-o dăruiesc
Tu, nu vrei răsplata mare
Doar credincioșia mea,
Dă-mi putere să fiu tare
Să cânt despre slava Ta
Oricine mă va întreba
De ce, Doamne, Te iubesc?
Răspunsul vor căpăta:
M-ai salvat și Te slăvesc!
Amin
Câmpia Turzii, 27 februarie 2014
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/122196/m-ai-salvat-si-te-slavesc