Am strâns...
Autor: Maria Luca
Album: Glasul inimii
Categorie: Zidire spirituala

Am strâns un geamantan de vise
Şi am pornit la drum cu el
Iar ţinta mea e veşnicia
Cu-al meu iubit Emanuel!

Am prins speranţele buchet
Şi le-am ţesut cu dorul sfânt...
Zi după zi le-mprospătez
Cu apa vie din Cuvânt!

Am strâns în pumnii slabi izvorul
De lacrimi, cântec şi suspin
Şi l-am adus la poala crucii
Să caut putere şi alin!

Cu tot ce-am strâns mă-nfăţişez
Smerit, în faţa Ta, Isus...
Te rog primeşte viaţa mea,
Iubirea, dorul meu nespus!

Vulcan-21-02-2014
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/122201/am-strans