Viclenia gabaoniţilor


Viclenia nu ajută
Niciodată, la nimic.
Nici diplomaţia multă
Nu te-ajută niciun pic.

Chiar de pare câteodată
Că vei câştiga ceva,
Când n-ai inimă curată
Chiar de-ajungi sus, vei cădea.

Fiindcă noi ştim că minciuna
Nu are picioare lungi
Şi de-o spui, întotdeauna
Tot în pierdere ajungi!

Aşa au făcut odată
Cei numiţi gabaoniţi
(Ştiţi păţania lor toată,
Dacă Biblia citiţi)!

Aflând că israeliţii,
Al lui Dumnezeu popor,
I-au bătut pe toţi hetitii
Şi-au ras totu-n calea lor,

Cu multă diplomaţie
Ei un plan şi-au întocmit
Şi folosind viclenie
Înainte le-au ieşit

Îmbrăcaţi în haine rupte,
Cu desagii peticiţi,
Obosiţi, cu feţe supte,
Ca să pară-a fi veniţi

Dintr-o ţară depărtată,
Spunând că au auzit
Povestirea minunată
Cum Domnu-a călăuzit

Pe evrei, prin grea pustie;
Ziua i-a ţinut sub nor,
Iar noaptea, ca o făclie
De foc, mergea-n faţa lor.

Cum i-a trecut şi prin mare
Făcându-le drum prin ea,
Cum distrus-au totu-n cale
Căci Dumnezeu îi-ajuta

Şi pentru toate acestea,
Câte, iată, le-au aflat
(Căci s-a dus în lume vestea)
La evrei s-au prezentat

Şi-au zis: “Am venit încoace
Dintr-un ţinut depărtat
Ca să facem cu voi pace,
Să nu ne-atacaţi vreodat’".

I-au crezut israeliţii
Şi-au făcut şi legământ
Crezând că gabaoniţii
Precum spun, aşa şi sunt.

Dar după câteva zile,
Evreii i-au întâlnit
În cetăţile ostile
Ce le-aveau de cucerit.

Dar nu le-au distrus ţinutul
Şi nici nu i-au omorât,
Căci nu-i lăsa legământul
Acela, ce l-au făcut.

I-au ţinut doar în robie,
Ca să muncească din greu.
Iată că prin viclenie
Schimbi doar răul, cu-n alt rău!