E-atâta linişte în jurul meu
că pot s-aud cum picură-n tăcere
şi las să suie înspre Dumnezeu
suspinul inimii într-o cântare.

În versul molcomit şi tremurat
adun tristeţea dorului din mine.
Suspinul îl preschimb în gând curat
să mă îndrepte zilnic înspre Tine.

Uitate amintiri mă năpădesc
din ceaţa clipelor trecute.
Adun în palme lacrimi ce lucesc
sub genele ce-ascund doruri tăcute

şi vise din prezent şi de-altădată,
chipurile de demult şi de acum.
Uitatele-amintiri pălesc îndată
cum se preschimbă iarba rea în scrum

când Te cobori, Isuse, pân’ la mine;
eu Îţi simţesc în inimă prezenţa.
Mă las ca lutu-n mâna Ta, Stăpâne,
că îmi doresc să-mi înnoieşti fiinţa.


Galati, Cristina Magdalena Frâncu