Te chem acum...
Autor: Maria Luca
Album: Glasul inimii
Categorie: Trezire si veghere
Mi-a fost aşa de dor de Tine,
Aşa de dor de-al Tău Cuvânt
Şi încă plâng şi mi-e ruşine
C-au fost ispite ce m-au frânt...
C-am rătăcit pe-a lumii cale
Şi firea mea a biruit
Când sufletu-mi scâncea cu jale
N-am înţeles cât m-ai iubit...
Dar azi Te chem...mi-e dor de Tine
Şi-mi pare Doamne-aşa de rău
C-am pribegit pe căi străine
Şi-am întinat Numele Tău!
Te chem... e oare prea târziu
Să-ntinzi o mână Tată?
Aş vrea să sper... aş vrea să ştiu
Mă vei ierta vreodată?
Priveşte... fiul rătăcit
Se-ntoarce azi acasă...
E singur, trist şi părăsit,
Puterile îl lasă...
Dar ochii mi-i ridic spre cer
Te caut...Te chem Isus
M-ai învăţat cândva să sper
Şi-acum îmi e deajuns...
Îngenunchiat Îţi cer iertare
Cu teamă şi ruşine...
Revarsă Doamne îndurare
Căci mult mi-e dor de Tine!

Vulcan-04-03-2014
Mary
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/122336/te-chem-acum