Venirea Domnului este aproape
Autor: Paula D
Album: 3
Categorie: Trezire si veghere
În jur, fenomene ciudate dau veste
Că venirea Domnului aproape este;
Războaie, urgii, catastrofe-o mulţime
Anunţă că foarte curând, Isus vine.

Păcatul, mai greu ca oricând, e la culme,
Şi tot mai puţini sunt aceia din lume
Ce luptă să ducă o viaţă curată,
Să stea în veghere pân’ Domnul Se-arată.

Trec zile, trec luni, poate ani chiar, în care
Cuprinşi de rutină şi de nepăsare,
În loc să păşim mai aproape de Sine,
Trăim cu impresia că suntem bine.

Adesea, mai tare ca Duhul e firea,
Mai mare e pofta ca neprihănirea;
Am vrea ca să facem orice ni s-ar spune
Afară de post, Biblie, rugăciune.

Atâta ne zbatem muncind pentru gură
Şi „nu avem” timp să studiem în Scriptură;
Când Ea tot mai mult zilnic se împlineşte,
Pe noi goana vieţii de-aici ne-urmăreşte!?

E-o tulbure vreme, e o grea perioadă
Când lumea din jur nu ştie ce să creadă;
Dar dacă eşti al lui Isus, nu te teme,
’Nainte de-urgii la El o să te cheme.

O, iată, azi semne-o mulţime arată
Că Isus, Mesia, revine îndată;
Trezeşte-te, schimbă-ţi viaţa, trăirea,
Să guşti sus în Rai cu Hristos fericirea!

Amin.

8 martie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/122562/venirea-domnului-este-aproape