Eu cred că fericirea e o sumă de lucruri mărunte. Cum ar fi o bucată de pâine pe care s-o rupi în două și să dai o bucată unuia care nu are decât o cană cu apă. Îndiferent dacă îți dă sau nu să bei și tu o sorbitură.

Zâmbetul copilului dimineața după ce a împrăștiat pasta de dinți prin chiuvetă.

O cafea băută cu cineva drag…

Eu cred că fericirea adevărată e cea pe care o trăiești fără să știi. Și fără să o cauți… Nu trăim doar pentru a face bani și a mânca. Poți să știi multe despre fericire și totuși să fii nefericit. Nefericitul unei mari fericiri…

Jules Renard scria că dacă s-ar clădi casa fericirii cea mai mare încăpere ar fi sala de așteptare.

Eu cred că fericirea nu constă în a avea și nici măcar a fi, ci a acționa trăind o viață ce să lase ceva în urma ei.

Sunt pline cimitirele de indivizi ce n-au făcut altceva decât să se nască și să moară. Și între cele două evenimente ce nu li s-au datorat o liniuță. Adică, nimic…

Eu cred că fericirea e să fii prieten cu Dumnezeu. Să te bată prietenește pe umăr în zorii dimineții când stai cu El de vorbă. Să-ți zâmbească și să se încrunte. Să îți dea direcții și uneori să-ți închidă uși în nas.

Să fie cu tine la reanimare și la nuntă. La tezele de la școală și în arșița ogorului.

Să fiți prieteni și să nu te lauzi cu asta.

Înseamnă că fericirea depinde de noi. Așa că vă poruncesc să fiți fericiți…

V l a d i m i r _ P u s t a n