Vindecarea unui lunatic
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pilde, minuni și vindecări!
Categorie: Zidire spirituala
Vindecarea unui lunatic
Matei cap. 17:14-21


Isus, noroadele privea
Un om în faţă a venit
A îngenunchiat în faţa Sa
Şi cu durere, I-a vorbit

Milă să aibe si îndurare
De-un fiu lunatic, ce-l avea
Căci suferinţa era mare
În foc şi-n apă, el cădea

Iar omul cu Isus vorbise,
Era un tată necăjit
Spunea, ce fiul său păţise
Cât este de nenorocit

Şi ucenicii au încercat
Ca boala să-i tămăduiască
Dar ei, degeaba s-au luptat
Căci n-au putut să-l lecuiască

A poruncit să fie adus
Şi pe drac, Isus l-a certat
Diavolul, Lui, i s-a supus
Şi din acel trup a plecat

Băiatul s-a tămăduit
Prin îndurarea lui Isus
Toţi ucenicii au venit
Iar Domnul, tuturor le-a spus

Căci ei n-au destulă credinţă
De aceea, nu pot vindeca
Că trebuie post și umilinţă
Şi atunci, putere vor avea

Și trebuie multă rugăciune
Izbandă, ca să poată avea
Chiar muntelui de îi va spune
Ca să se mute, s-ar muta.

Amin

Câmpia Turzii, 18 martie 2014
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/123299/vindecarea-unui-lunatic