O zi a Cincizecimii, o zi a îndurării,
Ascunsă de-nțelepți, de preoți și Sobor
O zi a bucuriei în focul așteptării
Când coborî din Slavă un alt Mângâietor.

Umplut-a de putere-n odaia rugăciunii
Pe cei ce, în veghere, slujit-au pe Isus,
De îndrăzneală sfântă, curată pasiune
În slujba Celui Veșnic și adorat nespus.

Ce plan măreț-ntocmit-a în Sine Creatorul
Când acordat-a lumii salvarea prin Isus
Și-apoi, Putere Vie prin Duh, Mângâietorul
La primii ucenici, în camera de sus...!

Pescarii de-altădată au părăsit corabia
Spre-a se-avânta în slujbă cu-nvățătorul lor,
Chemarea Evangheliei le-a transformat menirea
Făcând pescari de oameni cu-al veșniciei dor.

Căci Harul Cincizecimii sfințit-a legământul
Semnat cu Sânge scump pe-a Golgotei colini,
A preschimat destine, viața și avântul
Și îndrăzneala vie a primilor creștini.

Și totuși, ... parcă azi, lipsește Cincizecimea,
Prea părăsită astăzi e dragostea dintâi,
Prea neglijat e focul aprins odinioară
Și prea uitat e dorul atâtor bucurii.

O, unde ni-e puterea primită la Rusalii,
Puterea rugăciunii, de viață și Cuvânt?!
De ce-am păstrat doar forma în falsul închinării,
Uitând făgăduința trăirii-n Duhul Sfânt?!...

Firească ne e vorba și portul și gândirea,
Dar religios ni-e crezul, de dogmă-mpovărat,
Atâta nesfințire ce-ascunde amăgirea
Ne-a-nvăluit de ceața orbirii și păcat.

Nu mai cunoaștem azi nici plânsul rugăciunii,
Nici focul stăruinței din nopțile târzii
Prea mulțumiți de sine, prea-mpovărați de grijuri,
Prea neglijând Puterea ce-aduce bucurii.

Ni-e goală pocăința când l-am pierdut pe Domnul,
Ni-e ieftină-nchinarea cea fără de Hristos,
Secătuită viața trăită fără Duhul
Și condamnată veșnic viața făr' folos.

Ni-s slujbele prea serbezi când neglijăm sfințirea,
Pierdute pe veci fără Puterea Sa
De am lăsat în noi nerăstignită firea
Înăbușind chemarea slujirii-n via Sa.

Lăsatu-ne-a Isus chemarea înfrățirii
În lumea fără pace ce stăruie-n plăceri
Dar, inima păgână, pătată-n pofta firii,
Ne-a învrăjbit cu frații, căzuții sub poveri.

Pierdut-am mărturia ce ne-a lăsat-o Domnul,
Uitând de omenirea ce-L cere pe Hristos
Căci, ne-a cuprins domol, în nepăsare, somnul
Iar mersul pe cărare-i mereu anevoios.

În jurul nostru mor robiți atâția semeni
Și-i condamnăm ușor, nepăsător, la Iad
Prin ignoranța rece ce-ascunde în uitare
Trimiterea Divin-a salvării din păcat.

Trecutul ni-e mândria, când ni-e pătat Prezentul
C-am învâțat, nostalgic, trăi din amintiri
Să împăcăm conștiința și motiva lumescul
Cu nepăsarea crud-a fireștilor gândiri.

Câți fii risipitor ne vor uimi odată,
Când pocăința lor ne-a condamna amar
De n-am păzit cu cinste credința nepătată
Și le-am ascuns, prin viață, salvarea prin Calvar...

Căci tragedia mare a zilei judecății
N-a fi pedeapsa lumii și-atâtor amăgiți,
Ci aspra judecată de care-avea-va parte
Nepocăința-ascunsă a celor "pocăiți".

Se cere-o deșteptare, dar slabă ne e ruga,
Căci căutăm trezire prin slujbe, nu-n genunchi,
Ne-ascundem în programe și jertfe de-nchinare
Când e-ntinat altarul de-al nost' firesc avânt.

Iar Domnul,... mai așteaptă căința închinată
Și pocăință vie, jertfire mai cu rod,
E gata ca să ierte, e gata să primească
Vărsând fără hotare al Harului izvod.

Deci, să ne-ntoarcem azi la focul Cincizecimii
La dragostea dintâi ce-am părăsit demult,
La dorul pocăinței cu roadele sfințirii
Ce le-am lăsat în voia lumescului tumult.

Căci știm că nu e mult și Cel ce-a zis că vine
N-a-ntârzia nicicum să vină pe pământ,
Iar cei ce-așteaptă Slava-n veghere și sfințire
Îl vor vedea în față pe Cel ce-i pururi Sfânt.

Sudează, Doamne, -n noi azi dorul reîntâlnirii
Prin Duhul Sfânt, ce-n Har ne ține tot mereu,
Căci vrem, cu toți atunci, în hainele răpirii,
Să Îți cântăm spre slavă doar Ție, Dumnezeu.

Amin