Bătrânul fier de plug
Autor: Cornel Jigau
Album: E greu sa fii prieten cu un sfânt
Categorie: Zidire spirituala
Bătrânul fier de plug

Bătrânul fier de plug,
De câte brazde-n glie el a tras
Puţin din fierul său a mai rămas,
Şi i-a venit,ca orişicui,
Obştescul ceas.

Căci fierul,cât e el de fier,
Tot se toceşte
Şi dacă stă nefolosit,
El rugineşte.

Acesta-i rostul fierului de plug,
Şi-al boilor ce trag cuminţi la jug,
Ce-ntorc pământul ca să-l pregătească,
Pentru sămânţa care să rodească.

Stăpânul său din ochi l-a măsurat
Şi un fier nou din târg el şi-a luat,
Şi s-a întors acasă bucuros,
Să-nlocuiască fierul de prisos.

Dar vechiul fier de plug se tot rugă,
Şi-n limba lui atunci el cuvântă:
--Mai lasă-mă stăpâne,
Doar o brazdă să mai trag,
Cu plugul ce îmi este-atât de drag,
Să-nveţe fierul nou să tragă brazdă dreaptă,
Şi-apoi odihna meritată mă aşteaptă.
Ţi-am fost atât de credincios până acum,
Iar astăzi mă găsesc la capătul de drum,
Îţi mulţmesc că ai avut încredere în mine,
Rămâi stăpâne,deci,de-acum cu bine.

Bătrânul fier de plug,
Eşti tu şi eu,
Făcuţi pentru brăzdat de Dumnezeu.
Dacă-am lucrat cu sârg,
Şi fierul s-a tocit,
Sau dacă-am stat şi tot am ruginit,
Stăpânul ne va cere socoteală,
În ziua Domnului finală,
Iarăşi răsplata va veni frumos,
De am brăzdat în via lui Hristos!

Poezie dedicată părinţilor mei de 89 şi 83 de ani.
30.03.2014
Cornel Jigău
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/123425/batranul-fier-de-plug