De-am pune lumina Scripturii...
Autor: Lucica Boltaşu
Album: Glasul inimii
Categorie: Trezire si veghere
De-am pune lumina Scripturii
În vorbe, în fapte şi gând,
Zăvoare am pune noi, gurii
Şi ochii-am pleca, rând pe rând,
Cu teamă am merge pe cale,
Gândind ce ar spune Isus...
În momente de trudă şi jale,
Eul nostru, cât e de supus?

De-am pune lumina Scripturii
În tot ce sub cer făptuim,
Ne-am rupe de roadele urii
Şi-am şti pe deplin să iubim,
N-am scoate din lada de zestre,
Veşminte ce faimă n-aduc,
Am scoate doar alb de poveste,
Tăria esenţei de nuc.

De-am pune lumina Scripturii
În gânduri şi pe Dumnezeu,
Putere am da Partiturii
Să-şi cânte acordul mereu.
Sunt note ce doar Creatorul,
Le poate aşterne în noi,
La Apă să ducem ulciorul,
Căci fără Izvor, suntem goi.

De-am pune lumina Scripturii
Mai sus de dorinţi şi de eu,
Am şti valoarea măsurii,
Comparând între eu-Dumnezeu.
Nici gândul, nici el nu mă lasă,
Privirea să-mi urc mai presus!
În curând voi merge Acasă,
Lângă Tata, m-aşteaptă Isus!

De-am pune lumina Scripturii
În inimi, în gând şi trăiri,
N-am fi robi ai cărnii şi firii,
Ci parte-a eternei Iubiri.
Am vedea pe-aproapele... omul,
Cel creat, slăvind pe Cel Sfânt,
Apoi, universul şi-atomul,
Simbiotic trăind prin Cuvânt...

09/04/14, Barcelona-Lucica Boltasu
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/123629/de-am-pune-lumina-scripturii