Hoţul nu vine decât să fure, să înjunghie şi să prăpădească. Eu am venit ca oile să aibă viaţa, şi s-o aibă din belşug. Ioan 10:10
Oiţa Domnului a făcut legământ cu El să-L urmeze oriunde o va conduce şi să asculte numai de glasul Păstorului cel bun. Dar din acest moment oiţa este în vizorul celui rău care vrea:
- să-i fure din minte cuvintele Bibliei
- să-i înjunghie inima prin anumiţi oameni sau prin anumite evenimente
- să-i prăpădească, să-i distrugă mărturia.
Din clipa când ascultăm glasul lui înşelător, căci se transformă în „înger de lumină” pentru a ne amăgi, sau dacă nu mai luptăm cu versete (sabia Duhului) împotriva lui, se aşază la lucru şi ne fură din viaţa noastră spirituală. Ce fură?
-ne fură timpul de citire a Cuvântului
-ne fură timpul de rugăciune
-ne fură părtăşia cu copiii Domnului
-ne fură părtăşia cu Domnul, atrăgându-ne la păcate care blocheaza relaţia noastră cu Tatăl ceresc
- ne fură timpul de „slujbă pentru Domnul” (de exemplu când ai putea vizita pe cineva, etc.)
Ne ţine în schimb în faţa televizorului câteva ore bune slăbindu-ne astfel puterea spirituală; firea îşi cere şi ea drepturile şi se aliază cu el, cu felul de a gândi al lumii şi nu al Domnului; astfel nu mai privim la cele de sus, ci la cele de jos, ca şi cei din lume, care nu cunosc pe Domnul Isus; ajungem să punem „eu-l” pe primul loc şi aceasta este idolatrie, eu-l pe locul 1 şi Domnul pe locul 2. Ce spune Scriptura cu privire la asta?
… vrem să întărâtăm pe Domnul la gelozie? 1 Corinteni 10:22
Dacă te simţi secătuit, roagă-te şi spune-i Domnului, gândeşte-te şi mărturiseşte-i unde nu ai facut aşa cum ştiai că e bine în ochii Lui; mărturiseşte-I, cere-I iertare şi putere să rămâi treaz şi veghetor. Să avem sinceritatea de a recunoaşte în faţa lui Dumnezeu pagubele duhovniceşti ce le-am suferit din cauza că n-am vegheat. Domnul Isus ne-a promis viaţa spirituală din belşug, să nu ne lăsăm până n-o avem. Viaţa din Duhul începe atunci când eu-l moare. Duhul Sfânt are libertatea de a lucra roada Sa în noi, atunci când înfrânăm firea pământească şi o ţinem „sub papuc”. Dacă vrem să avem aprobarea lui Dumnezeu în tot ce facem trebuie ca prin credinţă şi din iubire pentru El, să ne rânduim viaţa potrivit chemării cereşti. Credinciosul a fost „răstignit împreună cu Hristos” deci el este mort faţă de lume. Un mort a terminat treburile cu lumea. Poţi să stai lângă un mort şi să-L vorbeşti de rău sau să-l lauzi cât vrei căci lui nu-i pasă. Să fiu mort faţă de lume (omul cel vechi, cel caruia îi plăcea păcatul) dar viu (omul cel născut din nou, cel duhovnicesc) faţă de Hristos. Pe care din aceşti doi, îl alimentez, acela va prelua conducerea. Îl alimentez pe cel vechi, întristez pe Duhul Sfânt; îl alimentez pe cel nou, începe să apară roada Duhului Sfânt în viaţa mea, iar omul cel vechi începe să scadă, să se micşoreze.
În adevăr, cei ce trăiesc după îndemnurile firii pământeşti umblă după lucrurile firii pământeşti; pe când cei ce trăiesc după îndemnurile Duhului umblă după lucrurile Duhului.
Şi umblarea după lucrurile firii pământeşti este moarte, pe când umblarea după lucrurile Duhului este viaţă şi pace.
Fiindcă umblarea după lucrurile firii pământeşti este vrăjmăşie împotriva lui Dumnezeu, căci ea nu se supune Legii lui Dumnezeu şi nici nu poate să se supună.
Deci cei ce sunt pământeşti nu pot să placă lui Dumnezeu.
Voi însă nu mai sunteţi pământeşti, ci duhovniceşti, dacă Duhul lui Dumnezeu locuieşte în adevăr în voi. Dacă n-are cineva Duhul lui Hristos, nu este al Lui. (Romani 8:5-9)
Iar în Galateni 5:16,17 Scriptura Sfântă ne spune:
Zic, dar: umblaţi cârmuiţi de Duhul şi nu împliniţi poftele firii pământeşti.
Căci firea pământească pofteşte împotriva Duhului, şi Duhul împotriva firii pământeşti: sunt lucruri potrivnice unele altora, aşa că nu puteţi face tot ce voiţi.
Deci nu mai sunt liber să fac ce vreau eu, să trăiesc cum vreau eu căci eu nu mai sunt al meu, acum am făcut legământ prin botez că eu sunt al Lui. Deci Domnul Isus este Stăpânul meu şi eu, fac ce-I place Lui, nu ce-mi place mie, căci atunci calc legământul şi sunt găsit mincinos.
Credinciosul este acum ca un străin în lume, nimeni nu-l înţelege, nici măcar cei din familie; este lepădat de lume: „să ieşim dar afară din tabără la El şi să suferim ocara Lui”. Şi pe Domnul nostru lumea l-a urât, s-a lepădat de El şi L-a răstignit. Dacă vrem să mergem cu Hristos cel lepădat, de ce ne mirăm de dispreţul lumii? Nu poţi sluji la doi stăpâni, ai uitat? Nu poţi fi şi cu Hristos şi cu lumea.
Totdeauna, pe-a Domnului cale
Au fost lacrimi şi-au fost spini destui
Dar acei ce-au urmat voii Sale
Trebuit-au să-I semene Lui.
Lumea nu i-a iubit niciodată
Pe cei ce lui Hristos I-au slujit
Ci cu-o ură mereu ne-mpăcată,
I-a hulit, i-a lovit, i-a zdrobit.
………………………………………….
Nu-i la fel pentru toţi încercarea
Nici nu-i vremea la toţi într-un fel,
Însă toţi într-un fel au chemarea,
La un preţ de dureri pentru El.
(Johnson Oatman Jr. , adaptare de Traian Dorz)