Dacă... în Golgota
... Dacă Ți-aș fi trimis... măcar un bob de rouă din verdele pământului să-ȚI stingă arșița suferinței de pe cruce, aruncată asupra Ta de focul păcatului uman...
... Dacă-ar fi ajuns la Tine... măcar una din lacrimile plânse în despovărarea sufletului la picioarele Tale... ȚI-ar fi mângâiat arșița suferinței și a chinurilor îndurate.
... Dac-aș fi putut să prind în palme, măcar un strop de ploaie... pe care o trimiţi de la ''Facere'' să crească rodul în verde, tot de dragul nostru, al păcătoșilor ȚI -ar fi alinat din arșiță...
... Dac-aș fi putut ține, măcar un fulg din zăpada troienită a iernii să-l trimit să-ȚI răcorească suferința...
... Dacă m-ar fi ascultat măcar vântul, să-ȚI adie pe răni...
Dacă... măcar un strop de nectar ar fi putut ajunge la Tine să-ȚI ia din amarul suferinței... să aline acel cumplit chin...
Dacă... ! ?
Dar, toate au pierit din fața suferinței Tale și ai rămas... Singur... atârnat pe lemn, în durere, să bei până la fund paharul chinului acestei lumi... din care am făcut și eu parte... odată.
... IARTĂ-mă...
Sărbători Pascale pline de Duhul Sfânt vă doresc tuturor, oriunde v-ați afla pe glob!
Christos a înviat!
Alexandrina Tulics