Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi. (1 Petru 1:3-4)
*********************************************************************************
Medităm la ÎNVIERE parcă mai mult ca la celelalte evenimente. M-am gândit ce pot eu să învăț de la cel mai glorios eveniment din istoria omenirii. Dar așa în modul cel mai simplu, fără a face apel la teologia sofisticată. Deci folosindu-mă de teologia practică, simplă, ușor de asimilat, folosindu-mă de experiența cu Dumnezeu pe calea credinței și, bine-nțeles, de Scriptură, iată ce constatări binecuvântate au fost revelate:
1. Învierea ne învață să ne concentrăm trăirea în jurul Celui înviat. Adică Mântuitorul să fie în centrul vieții noastre, să aibă totală prioritate. ”Hristos în voi, nădejdea slavei” – spune un alt pasaj al Scripturii. Tendința diabolică din ultima vreme, în unele cercuri mai mult sau mai puțin religioase, e să nu mai menționeze numele drag ISUS. Adică e tendința de a-L pune la o parte, de a-L marginaliza. În felul acesta cum mai pot vorbi de înviere? În felul acesta elimină și Învierea și cam tot Noul Testament și parte din Vechiul. Dar continuă să predice din Biblia în care nu mai cred. Ce e asta? Amalgam, e nelegiuire unită cu sărbătoarea. E ceva ce nu e plăcut Cerului. Ferice, în schimb de cei ce fac din Mântuitor temelie(căci e singura care nu se surpă) și centru al vieții lor. Ferice de noi dacă venim la Casa Domnului datorită faptului că avem un Răscumpărător care e viu și nu alte motive.
2. Învierea ne învață să trăim ce ne învață Cel înviat. Când zicem ”Hristos a înviat!” – bine-nțeles că știm fără nici o rezervă faptul că e viu pentru eternitate. ”Hristosul înviat nu mai moare” cum se exprimă apostolul Pavel. Să încercăm să ne gândim în modul cel mai serios la adevărul acesta. Hristos e viu. Deci ne vede ce facem, cum trăim; ne vede unde mergem și ce frecventăm, ne vede ce citim; El ne știe gândurile, intențiile, planurile. De ce? E viu. Mai mult, El ne aude tot ce spunem. Cu alte cuvinte știe tot deoarece trăiește, e viu. Nu ne cutremură adevărul acesta? Mai putem trăi oricum? Ne putem juca de-a pocăința? ”Cutremurați-vă și nu(mai) păcătuiți!(Psalmul 4:4). Iar Filipeni 2:12 ne sfătuiește să ducem mântuirea până la capăt ”cu frică și cutremur.”
3. Învierea ne învață că există ceva mai presus de nădejde și anume nădejdea vie. Textul de la începutul mesajului atât de plastic exprimă adevărul acesta. Nădejdea e un lucru bun. Să speri în ceva. Oamenii care nutresc nădejde în sufletul lor, într-o măsură oarecare, trăiesc la un alt nivel, superior nivelului celor ce n-au nici o nădejde. Dar acest fel de nădejde merge până la un punct și se oprește acolo. Nu poate merge mai departe. ”Nădejdea”, deci, e ceva... dar pălește în comparație cu ”nădejdea vie”
Putem, deci, vorbi de o nădejde moartă și o nădejde vie. Cu cât e mai bună nădejdea vie decât cea moartă? Cu cât e mai bună viața ca moartea, cu cât e mai bună lumina ca întunericul. Cei ce nădăjduiesc în lucruri pieritoare sau moarte au o nădejde moartă; cei ce nădăjduiesc în Dumnezeul cel viu au o nădejde vie.
Vorbește cultura de azi despre o nădejde vie? Nici vorbă! Citim ziare, reviste, reportaje, citim cărți. Găsim undeva în toate acestea expresia ”nădejde vie”? Nu”. În schimb o găsim pe paginile Sfintei Scripturi. Nădejdea vie transcende mormântul și pătrunde în zona cerească, ea depășește elementul trecător și străbate Universul și nu se oprește până la tronul de har. Acolo e destinația finală.
În unele țări africane, musulmane serviciu de înmormântare e cam în felul următor: se adună rudeniile, vecinii în jurul sicriului; nu sunt cântări de jale, nu sunt coroane, nu sunt discursuri. Fiecărui participant i se dă un fel de bomboană mentolată. La un semn toți servesc acea bomboană care în câteva minute se consumă, se dizolvă. Asta, zic ei, e un act simbolic arătând că viața se consumă repede și moartea e ultimul act. Ce lipsește acolo? Nădejdea vie, după care urmează moștenirea nestricăcioasă.
CE DEPĂȘEȘTE NĂDEJDEA VIE? Poate depăși orice. Nimic nu o poate învinge
*Cele mai grele obstacole din cale
*Cele mai grele dezamăgiri
*Prigoane, nedreptăți, boli, suferințe, încercări
* Probleme grele, situații foarte încurcate
*Exemplul cu mama care în Martie 2012 a fost chemată acasă. Ne-am întrunit cu toți din familie și am plâns decent, ne-am intristat, a fost o atmosferă decentă de doliu când am adus omagiu unei mame foarte credincioase; dar nu am plâns în hohote, nu am fost totalmente zdrobiți; de ce? În noi există acea speranță vie despre care ne vorbește Petru. Și să nu uităm că Petru a fost el însuși persecutat și s-a adresat unor credincioși persecutați la care le spune că singurul sprijin pe cale e nădejdea vie care e ca o ancoră.
*Poate un tânăr sau o tânără are vreo decepție de vreun fel sau altul. Cum vor putea depăși starea aceasta? Fără o nădejde tare ar fi pierduți, ar termina în faliment.
CARE PARTE A MAȘINII PRODUCE MIȘCAREA ȘI ÎNAINTAREA? Motorul. Ei bine, NV e motorul, e forța care ne propulsează spre răsplată, spre eternitate.
George Cornici/16 Aprilie, 2014