Umblarea pe mare
Autor: Florența Sărmășan
Album: Pilde, minuni și vindecări!
Categorie: Zidire spirituala
Umblarea pe mare
Matei cap. 14:22-36
Isus Domnul, i-a îndemnat
El ucenicilor le-a spus
Sus în corabie au intrat
Cu toţii în larg, au ajuns
Noroadele, toate au plecat
Iar Domnul singur se afla
Pe munte sus, El s-a urcat
Şi Tatălui Său, se ruga
Cerul era întunecat
Iar Isus, singur se afla
Toți ucenicii au plecat
Vasul, pe mare lin plutea
Vântul în larguri îi ducea
Căci era aspru şi înteţit
Pe valuri sus, îi ridica
Când zorile încent, s-au ivit
Căci începea să se zărească
Și marea, toată spumega
Putea ușor să se cunoască
Orice în cale, apărea
Isus, spre mare a pornit
Pe ai Săi voia să îi ajungă
El, peste valuri a păşit
Chiar dacă, calea era lungă
Ei de departe L-au zărit
Cu toţii s-au înspăimântat
Că-i o nălucă, s-au gândit
Şi toți de frică au ţipat
Dar teama lor Isus o vede
Vorbind, El îi încurajează
Îl auzeau, și-au prins a crede
Că e real și nu visează
Nu este o închipuire
Este chiar El, al lor Hristos
Şi toți cuprinşi de fericire
Priveau acum, pe valuri, jos
Iar El păşea ca pe uscat
Și tălpile apa-i călcau
Căci Tatăl putere I-a dat
Şi ei cu toţi se minunau
Petru Ii cere lui Isus
Dacă-I real, la El să-l cheme
Şi apoi pe val s-a lăsat dus
Și a pornit fără a se teme
Ochii lui ţintă drept priveau
La Isus ce spre el venea
Vedea, picioarele-i mergeau
Și echilibrul şi-l ţinea
Acum, păşea ca si Isus
Tălpile lui apa călcau
Dar vântul ce sufla de sus
Şi marea, îl înspăimântau
El începe să se afunde
Tare, la Domnu-a strigat
Simţea că are sa se scufunde
Si o să moară, înecat
Tare striga și disperat,
Dar Isus mâna şi-a întins
Pe el din valuri l-a salvat
Și de trupul său, s-a atins
Ușor și blând El l-a mustrat
N-a fost destul de credincios
Dar el privirea şi-a mutat
A înțeles, ce-a spus Hristos
Căci Petru, ținta și-a pierdut
Și apoi, la valuri s-a uitat
Putere nu a mai avut
Și atunci, încet, s-a scufundat
Apoi și Domnul S-a urcat
Cu toții, bine L-au văzut
Vântul pe mare atunci a stat
Toți cei prezenţi acol au spus
Că este Fiu dumnezeiesc,
De asta sunt încredinţaţi
Ei toți cu dragoste-L slăvesc
Şi Îl privesc înfricoşaţi
Ei văd puterea cea cereasca
Care lor li s-a arătat
Cu toții bine să-L cunoască
Să-I vadă slava, ce-a lăsat!
Amin
Câmpia Turzii 12 aprilie 2014
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/124288/umblarea-pe-mare