Isus Te iartă
Autor: Mihalca Inuţ
Album: Râurii de apă vie
Categorie: Diverse
Isuse drag, privind trecutul, eu n-am cu ce mă lăuda,
Căci am fos rob, iubind păcatul, dar astăzi cânt spre slava Ta,
Căci numai Tu, la cruce, Doamne, plătita-i preț în locul meu,
Ca să trăiesc o viață nouă și să-L slăvesc pe Dumnezeu.

Căci nimeni nu-i să înțeleagă câte poveri și ce păcate,
Ca să salvezi a mea viață, ai dus, Isuse scump, în spate!
Și nu e moarte pentru mine, și nici vreo altă despărțire,
Căci ale Tale-s Doamne toate, pământ și ceruri- pe vecie.

Citind, eu am crezut Cuvântul, că ai venit ca Rob smerit
Și, sus la cruce, pe Golgota, în chinuri grele ai murit.
Știu, eu ar fi trebuit pe cruce să mor cum moare-un ticălos,
Căci am greșit față de Tine, tot în păcat, tot fără rost.

Mărire Ție, Tată, Tată ! Tu pentru mine ai murit,
Și viața mea a fost schimbată prin harul Tău nemărginit!
Iar azi, de mai trăiesc, Isuse, nu vreau să fiu doar eu ferice,
Așa că spun la toți din juru-mi: veniți la Golgota, la cruce!

Căci harul cel venit din ceruri m-a mântuit de grele patimi,
Veniți la El toți păcătoșii, cei care-aveți în suflet lacrimi,
Căci de îți pare rău, ascultă, Isus te iartă azi pe loc,
Și îți va da o viață nouă, un aur curățat în foc.

Amin.
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/124441/isus-te-iarta