Întrebări fără răspuns
Autor: Laura Neagu
Album: Versuri pentru suflet
Categorie: Trezire si veghere
Gândindu-ne ades la timpul ce-a trecut,
Nu suntem mulțumiți de ceea ce-am făcut!
Puteam să ajutăm mai mult pe cel ce n-are,
Pe masă nici o pâine sau ceva de mâncare!

Puteam să-ntindem mâna mai mult să oferim,
Decât averi din ceruri întruna să cerșim!
Puteam să spunem vorbe care să-ncurajeze,
Pe cei ce în credință păreau c-o să cedeze!

Puteam să ștergem lacrimi din ochii umeziți
Și să redăm speranța acelora înfrânți,
Dar am fost ocupați făcând doar... altceva...
Și-astfel câte un gol în inimi se forma!

Iar azi privim la noi și ne-ntrebăm mereu,
De ce nu ne răspunde la rugă Dumnezeu?
De ce în jur vedem atâta nepăsare?
De ce e răutatea în noi așa de mare?

De ce adorm pe scaune tinerii-n adunări?
De ce avem cu toții atâtea întrebări?
De ce vrem adevărul, când noi vindem minciuni?
De ce nu îi includem pe frați în rugăciuni?

De ce e grea viața și nu sporim pe cale?
De ce nu vin copiii cu noi la adunare?
De vrem toți să fim doar primii, cei din frunte?
Și nu suntem smeriți, ca cei de dinainte?

De ce ne amăgim cu pofte de tot felul?
De ce ne-am rătăcit? Și când ne-am pierdut țelul?
De ce stă toată lumea blocată-n marea beznă?
De ce-l lovești pe Ion cu un pantof in gleznă?

De ce arunci cu pietre in cei nevinovați?
Când Dumnezeu e Tată, noi trebuie sqa fim frați!
De ce trăim în lanțuri și suntem robi ai lumii?
De ce ne comportăm tot timpul ca nebunii?

De ce e cerul negru și stelele se-ascund?
De ce frica și groaza pe mulți azi îi pătrund?
De ce-avem îndoieli si ne pierdem credința?
De ce-i așa de grea, fraților, pocăința?

De ce nu vin bărbații cu trandafiri acasă?
De ce mâncarea caldă nu-i așteaptă pe masă?
De ce nu-i spunem mamei cqa o iubim nespus?
De ce toată iubirea din noi parcă s-a scurs?

De ce-așteptăm ca alții să fie buni cu noi?
De ce? Când al nost' suflet e plin doar de noroi?
De ce iubim păcatul și- uităm de Dumnezeu?
De ce??? Vă-ntreb prieteni!!! El ne-a iubit mereu!

Haideți să ne trezim ACUM cât mai e Har,
Când ""Da-ul pentru Isus " nu este in zadar!
Haideti să facem fapte vrednice de credință,
Și să trăim ca Isus în sfântă umilință!

Destul am ascultat de șoapta cea de jos!
E timpul să ne-ntoarcem urechea spre Hristos!
E timpul să lăsăm pistoalele din mâini,
Si să- nvățăm să fim prieteni - de la câini!

E timpul să trăim în pace și-armonie,
Și lumea asta moartă s-o facem să învie!
E timpul să pășim pe calea cea smerită...
Să n-amânăm căci ASTĂZI e ziua potrivită!

Să fim lumini în lume, să declarăm război,
Celui rău care fuge... când pe genunchi sunt doi!
Să dăm loc la iubire ca-n inimă să intre,
Și să rămână veșnic pentru Isus fierbinte!

Să mergem prin spitale, să vizităm bolnavi,
Noi, cei ce suntem liberi și nu trăim ca sclavi!
Sa nu purtăm hăinuțe de Hollister sau Nike
Sau să intrăm pe facebook să mai dăm câte-un like!

Să ne petrecem timpul ca Iosif altădată,
Care nu cucerea zilnic câte o fată!
Să fim precum Estera, surori, mai înțelepte,
Ce-a preferat răspunsul de sus sa îl aștepte!

Haideți să spunem "pace!" la toți ce ne-nconjoară
Să nu fim aruncați ca Lucifer afară!
Mai plini dar de credință spre ceruri să pornim,
Să fim în astă lume așa cum ne numim!

AMIN!
Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/124496/intrebari-fara-raspuns