SE-NTOARCE FIUL RĂTĂCIT
Luca 15.11-32
... Își puse-arginții pe asin,
Și în al Tatălui suspin,
Mezinul, fiul cel iubit,
Plecă de-acasă.
După-ndelungi vorbiri în șoaptă,
Chiar în asprime de-or fi fost,
Și-a luat rămasul bun la poartă,
Plecând în lumea fără rost.
Averea tatălui-i dădea putere,
Încredere în ea avea,
Să lase-n urmă viața-ntreagă
lipindu-se de... lumea rea.
Cu-argint își cumpără îndată,
Și faimă, prieteni și femei,
Ce se simțeau atrași de banu-i,
C-aceasta, era ''prietenia ''dintre ei.... Mulți bani... dar și păcate multe!
A cheltuit în loc s-asculte,
De tatăl-plâns, rămas în poartă,
Cu lacrimile prinse-n barbă.
Și-a risipit averea, fiul,
Prieteni, joc, pierzând pe loc!
Și-n greu ajunse -n ''noua viață''
Mâncând din hrana unui porc.
-Cum, eu mănânc acum cu porcii?
Când tatăl meu are avere,
Și multă bogăție, și argați,
Cu, care am trăit ca frați?
Se ridică din greul vieții,
Cu gându-n inima cea strânsă,
Mă duc, mă-ntorc la tatăl meu,
Mă-ntorc să îi sărut iubita față-plânsă...
Murdar, flămând, nenorocit,
Cu ochii-n lacrimi și suflet-risipit,
Bătu în prag de seară la poarta cunoscută,
Cu masa plină din casa cea avută.
Cu chipu-trist și amărât,
Se-aude glasu-abia șoptit:
Mă ierți, iubite tată?
Căci ce mi-ai dat, am risipit,
În lumea-atât de min' dorită,
Plină-n păcat și viața ''drojdie-dospită''
Mă ierți, mă ierți, mă poți ierta?
Mă poți primi din nou acasă
Să pot să stau, rămân, să mă ating
Din nou, de scumpa-ți masă?
Te rog să mă primești...
În meritele lacrimilor tale
Mă ierți, te rog, mă poți ierta?
O, fie-ți îndurare...
Prin lacrimi tatăl îl privește,
Suspinu-i lung... dar fața-i strălucește;
-Ai fost mort și-ai înviat!
Căci eu atâta te-am dorit, te-am așteptat,
Ai fost pierdut dar te-am întors,
Să prețuiești și să cunoști al vieții-sfinte rost.
Te-am așteptat în fiecare seară,
Să te întorci, să-ți simt răsuflul,
Și să te strâng iar la subsioară,
Să-mi șterg... năduful.
Te-am petrecut cu lacrimi-înnoptate,
Și dimineți-îndurerate,
Te așteptam în plin-chindii,
Să te întorci și să revii.
Își puse capul-rătăcit,
Pe brațul tatălui-iubit,
Și-n hohot-plâns, păreri de rău,
Se auzi în glasul său:
Iertare-Ţi cer, Tăticul meu, tăticul meu.
-Tu, ce-înoptezi în cocină cu porcii,
trăind din plin în miezul -nopții,
Întoarce-te! Te-ntoarce-Acasă!
Te-așteaptă-o masă, sfânt-aleasă,
Un Tată-mbătrânit în pragul porții,
Dorind să fi iesit din valul -morții,
Luptându-se să scapi, să ieși
Din gheara-morții.