Sunt un om păcătos
Autor: Bulzan Marian Gigel
Album: Poezii
Categorie: Diverse
Trăiesc în lume, merg prin ea
Şi stau pe la răscruci de drum
Îmi cunosc bine viaţa mea
Că toate-s numai fum şi scrum...
În aşteptarea liniştită
M-a deşteptat Isus Hristos,
Şi El mi-a spus prin Evanghelie
Că sunt un om păcătos...
Am susţinut în faţa Lui
Că sunt om bun şi lăudat
Că nu fac rele nimănui,
Dar nu-mi vedeam propriul păcat.
Era-n-deajuns să nu ascult
De vocea care mă chema
Ca să primesc, ceva mai mult
În dar, prin har, mântuirea...
Dar eu, un păcătos ca mine,
Să pot avea gânduri cereşti?
Când cerşesc clipe de plăcere,
Şi vreau în patimi să trăiesc?
Eu sunt cel mai nenorocit,
Să pot eu oare fi în cer?
Că am de toate şi nimic
Te rog: o, lasă-mă să pier...
Văzându-mă că tot sunt prins
De mersul vieţii, spre pierzare,
O mână cu un sem pe ea
Spre mine Isus a întins!
Avea un semn de cui, străpunsă,
Prin gestul ei dădea iertare,
Mi-a dat pe faţă viaţa-ascunsă,
Şi n-am mai stat în aşteptare...
Privesc în viaţă astăzi totul
Şi văd că doar prin pocăinţă
Pot să călătoresc cu Domnul,
Să-l văd în viaţa de credinţă...
Şi nu sunt vorbe şi nici fapte
Să demonstreze cum Hristos
El poate ca să-ţi schimbe viaţa
Să nu mai fi un păcătos!
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/124590/sunt-un-om-pacatos