Mai vindeca Dumnezeu azi? este intrebarea pe care o pune un articol din CrestinTotal.ro. Fiecare la o asemenea intrebare poate raspunde diferit. Daca da, de ce o face si in ce conditii, daca nu, de ce nu o mai face, ce s-a schimbat.
 Avem pe undeva impresia ca in Iudeea zilelor cand Domnul Isus pasea pe drumurile ei ducand Vestea Buna poporului Sau, minuniile aveau loc zilnic, poate chiar cu sutele. Si totusi realitatea era diferita. Minunile se intamplau mai rar decat avem noi poate impresia, iar mai tarziu vedem clar oameni care au fost vindecati in perioada lucrarii apostolilor. Si personal cred ca piedica majora pentru o lucrare mai intensa a fost credinta slaba sau chiar lipsa acesteia.
 Citim un lucru foarte interesant despre Domnul Isus: nu trebuia nimeni sa-i spuna ceva despre un om caci El stia totul! Ii stia fiecaruia viata, trecut, prezent si chiar viitor. Lui Petru i se profeteste in cateva randuri viitorul, chiar cand acesta este sigur ca Domnul Isus se inseala in privinta sa. Un cocos ii reaminteste ca Mantuitorul nu gresea!
 Insa va spun de un lucru extraordinar, ciudat si despre care eu inteleg foarte putin...Domnul Christos stie totul despre fiecare om cu care intra in contact, stie ce urmeaza sa-i se intample, stie viitorul Ierusalimului, al Iudeei, al lumii intregi, nu apare nimeni in fata s-a sa il surprinda cu idei, actiuni, evenimente, lucruri, pe care El sa nu le cunoasca anticipat, si totusi Fiul lui Dumnezeu ajunge cel putin in doua situatii pe care mi le-a aduc aminte din Sfanta Scriptura, sa fie mirat, surprins, poate chiar siderat! Se poate asa ceva? Se poate caci ne spune Biblia ca e adevarat! Isus pare surprins doar de un lucru: (ne)credinta! Il vedem uimit de credinta unui centurion roman, care avea prea putine lucruri cu spiritualitatea iudaica, cel putin dupa originea sa, un om venit odata cu cohorta sa, de departe, nu stim de unde, dar nu o sa presupun ca neaparat dintr-un cartier select al Romei. Si departarea nu impiedica nasterea unei credinte in puterea lui Christos dincolo de capacitatea Israelui de a crede... Si Domnul Isus se mira, este uimit, de acest om pe care evident il stie, dar pare ca nu ii cunoaste resortul credintei atat de puternice.
 Iar intr-o zi se duce in zona unde a crescut, unde a copilarit, unde oamenii il cunosc. Oamenii il intampina cu ostilitatea celui ce isi stie vecinul, ii stie neamul, poate chiar se inrudesc mai aproape sau mai de departe, si apare ca si la noi, balcanicii, aceea idee rautacioasa cum ca daca ii cunosti neamuriile stii totul despre el: Lasă, bă, că știm noi cine-i ăsta!... Ăsta e ăla a lu' Iosif  și a lu' Maria!... Dar Isus Christos se mira din nou- de data asta de necredinta lor. Isi pune mainile peste cativa bolnavi, un rezumat foarte sec despre lucrarea Sa de acolo... Pleaca nu doar uimit, ci si dezamagit!
 Si tare mi-e teama sa nu avem aici un raspuns: Sa credem ca il stim - si atunci sa il impiedicam sa lucreze, uimindu-l prin necredinta asociata cu o asa zisa cunoastere a Sa, in timp ce cel ce Il stie mai putin din vorbele si maculatura crestina sa, departat de El ca preconceptii, de anii de asa zisa cunoastere a tot ce credem ca e El si Tatal si Duhul Sfant, si sa isi puna inima si credinta in mana Sa si doar sa creada! Spune, Doamne, un cuvant, caci si eu stiu ca atunci cand spun doar unul, se face, se implineste, iar in lumea Ta invizibila e sigur totul mai usor si mai puternic!  Autoritatea Ta o depasesete cu mult pe a mea!...
 De ce nu mai vindeca Dumnezeu? Habar nu am! Dar daca problema este pentru credem ca stim despre El tot, il stim de anii de zile, am obosit, nu ne mai pasa, suntem satui, ii stim pe aia ai Lui?...
 Oare nu cumva Domnul Isus se mira si de azi (ne)credinta noastra?