Florar
Autor: Victor Bragagiu
Album: Cărare de suflet
Categorie: Incurajare
A dat viața-n mai din muguri,
Trilurile în năvală,
Liliacul strigă struguri
Prin miresme-n îmbulzeală.
Iar albine nici n-au vreme
De sudori fața să-și șteargă,
Rândunele scriu poeme
Pe o boltă foarte largă.
Iar privighetoarea nu mai
Poate să-și oprească versul
Și se crede că ea numai
Cântă viața și-universul.
Iar din baltă, iar din baltă
Țipă fără încetare
Chiar și valuri care saltă
Cu broscuțe în spinare.
Codrul se privește tânăr
Ca narcisul în oglindă
Și nu vrea să știe până
Unde zariștea să prindă.
Înfloriră-n frumusețe
Aurorele de piersic
Pomenirea de tristețe
Chiar din amintiri se șterse.
Parcă m-aș deschide singur
Ca o floare fără seamă
Când în depărtări și lângă
Prospețime-atâta cheamă!
Aș sări ca vrăbioii
Care zburdă prin băltoace
Ce-au rămas din urma ploii
Ce a tras o fugă-ncoace
Sau pornind lăstun de viață
Prinzând azuriu cu zborul:
Săgetare îndrăzneață
Mi-e și inima și dorul
Ce-n susținerea Nădejdii
Sunt atât de încântate
Nesimțindu-se-n primejdii
În așa sinceritate.
Doamne, Doamne în Credință
Ai stropit întreg pământul
Lacrimi de upovăință*
Orice suflet îți cuvântă.
Mulțumindu-Ți orișicine
Că în tânga neputerii
Ai șters boală și suspine
Pornind versul Învierii.
Eu în vremea Ta frumoasă
Devin floare pe-ndelete!!!
Lăcrimioare ochii-și lasă
Râzând june și cochete.
*upovăínță f., pl. e. L. V. Speranță.
Sursa: Scriban (1939)
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/125060/florar