Pe două aripi se înalţă omul mai pe sus de cele pământeşti: curăţia de inimă şi simplitatea, simplitatea în gândul ce urmărim şi curăţenia de inimă în iubire. Simplitatea caută pe Dumnezeu, curăţia de inimă Îl află şi-L gustă. Nimic nu-ţi va sta în calea binelui, dacă n-ai în inimă dorinţe rele. Dacă în faptele tale nu cauţi decât ceea ce-i place lui Dumnzeu şi folosul aproapelui tău te vei bucura de adevărata slobozenie a duhului. Dacă ai avea inima curată, orice făptură ar fi pentru tine o oglindă a vieţii şi o carte plină de învăţături sfinte. Căci nu este făptură, oricât de mică şi oricât de neînsemnată ar fi ea, care să nu poarte în sine o urmă din bunătatea lui Dumnezeu.

   Dacă lăuntrul tău ar fi bun şi curat, uşor ai vedea şi ai pricepe toate. Inima curată străbate cerul şi iadul. Cum este cineva înlăuntrul său, aşa judecă lucrurile din afară. Este vreo bucurie în lume? N-o vei găsi decât la omul cu inima curată. Este strâmtorare şi necaz pe pământ? Întreabă pe omul cu cuget rău, căci el le cunoaşte mai bine. După cum fierul pus în foc îşi pierde rugina şi se face numai foc, tot aşa omul predat cu totul lui Dumnezeu se dezbracă de omul cel vechi şi se schimbă în alt om nou.

   Când omul începe a se răci, se sperie de cea mică osteneală şi primeşte bucuros orice mângâiere dinafară, când însă începe a se birui pe sine şi a înainta cu bărbăţie pe calea lui Dumnzeu, atunci îi sunt uşoare toate câte mai înainte i se păreau grele.