Rostul gândurilor

La ora 13 fix,
S-a terminat pasta din pix,
Foarte mare tragedie,
Poetul nu are cu ce să scrie!

Ideea n-aşteaptă cuminte la rând,
Iar în minte se-nvălmăşesc gând după gând,
Orice idee dorind să se transforme-n cuvânt,
Să fie scrisă-ntr-o poezie,
Ca lumea întreagă să ştie!

Este o-nvălmăşeală de nedescris,
Iar gândul nescris,
Este până la urmă uitat,
Uitarea însemnând pentru ele moarte,
Dacă nu sunt scrise-ntr-o carte,
Chiar vorbele zboară ca frunzele-n vânt,
Iar scrisu-i mai mult
Decât un simplu cuvânt.

Scrisul este pentru gânduri viaţă,
Înseamnă că au şi ele rostul lor,
Iar dacă sunt scrise-ntr-o carte,
Fac parte dintr-o colectivitate,
Un fel de societate,
Cu tot felul de priorităţi,
Semne de punctuaţie
Şi reguli de ortografie,
Puse frumos pe hârtie.

În minte,
Unele gânduri sunt bune
Iar altele sunt rele,
Unele sunt pline de noroi,
Iar altele petale de stele,
Cine ştie să le deosebească
Este un om înţelept,
Iar poetul este un fel de arhitect,
Care în loc de cărămizi
Foloseşte cuvinte,
Unele dintre ele ţinând loc de mortar,
Iar în loc de flori
Pune iubire şi har!

Dar omul nu poate
Să scrie cu degetul său,
Cum a scris la Sinai Dumnezeu,
Nici nu este tot atât de sfânt
Ceea ce scrie
Chiar dacă a scris o minunată poezie,
Căci într-o zi ce a scris e uitat,
Dar ce-a scris Domnul pe piatră,
Rămâne în veac!

25.05.2014
Cornel Jigău