Zideşte-ţi casa!...
Autor: Flavius Laurian Duverna
Album: Măreţia Dragostei Divine
Categorie: Incurajare
Zideşte-ţi casa! ...
Zideşte-ţi casa-n chibzuială
Şi temelia-i, cât de-adâncă,
S-o sapi puind-o pe stâncă
Şi toate fă-le-n rânduială -
Cu planuri şi cu socoteală!
Să ai spor mult l-a ei zidire
Să fie trainică, din piatră,
Şi focul să-i ardă pe vatră
Aprins de-a dorului iubire -
Văzut la Golgota-n Jertfire!
Zideşte-ţi casa-n chibzuinţă
Şi pune-i piatră lângă piatră,
Nu te-angaja cu cei ce latră
Şi-atacă tare, a ta credinţă -
Prin Domnul, tu, ai biruinţă!
Cu cât mai sus, se va-nălţa
S-ajungi la cota de-nălţime,
Cu-atâta vorbele-n mulţime
S-or pierde vag şi spulbera
Oricâte-ar fi s-or destrăma!
S-or pierde duse ca de vânt
Şi-mprăştiate-n patru zări -
Astfel s-or stinge prin uitări -
Cu tot al lor, enorm avânt,
Ce start îşi luase pe pământ.
Zideşte-ţi casa ta pe stâncă!
Şi temelia-i va fi-atunci tare,
Şi-oricâte ploi cu-nverşunare
De-o vor izbi n-or putea încă
Să o dărâme-n valea adâncă.
Flavius Laurian Duverna
27 mai 2014
Preluat de la adresa:
https://www.resursecrestine.ro/poezii/125203/zideste-ti-casa