Trimite-ne te rog, Trezirea!
Autor: Alin Turcu
Album: Comunicand cu Dumnezeu
Categorie: Trezire si veghere
Tu vii curând, așa se spune,
De frați, surori, copii și tați,
Dar cine Te asteaptă Isuse,
În curăție, înflăcărați?

Tu vii curând, ne place nouă,
Cu ,,bucurie'' să-Ți cântăm,
Dar avem inima împărțită,
Și ne urâm și ne înșelăm!

Tu vii curând, strigă profeții,
Zicând: ,,Vine Acel, ''Eu Sunt''
Dar însuși ei, Isuse Doamne,
Nu mai veghează, așteptând...

Tu vii curând, spune Cuvântul,
Dar vai! Noi nu Te așteptăm,
Mireasa-i adormită, Doamne,
E adormită de cel rău.

Tu vii curând, eu cred Isuse!
Dar înainte ca să vii,
Trimite-ne Te rog, Trezirea,
Numai Tu poți să ne Învii!

Cred că Tu vii, dar fie Doamne,
Să ne trezești prin Duhul Sfânt,
Să fim vii pentru Tine astăzi,
Să Te-asteptăm cu foc arzând!!!

Cântând cu foc: ,,Vine Mesia!''
Haideți cu toți să-L așteptăm,
Și să veghem de-acum 'nainte,
Că Tu vii Doamne, Te chemăm!!!

Amin
Vulcan 27 Mai 2014



Preluat de la adresa: https://www.resursecrestine.ro/poezii/125288/trimite-ne-te-rog-trezirea